Europa

Europa

 

În timp ce Naţiunile Unite adoptau Declaraţia Universală, Europa înfiinţase un Congres în 1947, sub conducerea lui Winston Churchill, luând în considerare o Cartă Europeană a Drepturilor Omului. Dezbateri serioase au început odată cu înfiinţarea Consiliului Europei, în mai 1949.

Convenţia

Dezbaterile cu privire la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cum a ajuns să fie denumită) au fost îndelungate şi aprinse, însă documentul final a fost semnat la Roma în noiembrie 1950.

Textul integral al Convenţiei poate fi citit aici.k


O Convenţie nu reprezintă nimic mai mult decât cuvinte atunci când nu există mecanisme care să aplice drepturile stabilite de aceasta. Europa a stabilit un mecanism separat de monitorizare şi de implementare a legii.


Implementarea Convenţiei

Convenţia este monitorizată, în cele 47 de state membre ale Uniunii Europene, de Consiliul Europei şi implementată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este o curte internaţională înfiinţată în 1959. Funcţionează pe baza solicitărilor individuale sau de Stat, care invocă violări ale drepturilor civile şi politice expuse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Începând cu 1998, Curtea a funcţionat în regim permanent, indivizii putând să i se adreseze în mod direct.

În decurs de aproape cincizeci de ani, Curtea a emis mai mult de 10.000 de hotărâri. Acestea sunt obligatorii în ţările vizate şi au impus guvernelor să modifice legislaţia şi practica administrativă într-o gamă largă de domenii. Jurisprudenţa Curţii face Convenţia să reprezinte un instrument puternic în asumarea noilor provocări şi în consolidarea legislaţiei şi a democraţiei în Europa.

Curtea are sediul la Strasbourg, în Palatul Drepturilor Omului proiectat de arhitectul britanic Richard Rogers în 1994 – o clădire a cărei aspect este recunoscut la nivel mondial. De aici, Curtea monitorizează respectarea drepturilor omului pentru mai mult de 800 de milioane de cetăţeni europeni în cele 47 de state membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenţia.

În calitate de individ, puteţi să înaintaţi o cauză Curţii Europene, Curtea publicând o broşură privind această procedură.


În situaţia în care Curtea consideră că s-a produs o violare, aceasta poate să acorde calificativul „doar satisfăcător", o sumă de bani compensatorie pentru anumite forme de prejudiciu. De asemenea, Curtea poate să solicite Statului în cauză să restituie cheltuielile pe care le-aţi atras în prezentarea cauzei. În cazul în care Curtea stabileşte că nu a fost comisă nicio violare, nu veţi fi nevoit să acoperiţi niciun cost suplimentar (precum cele atrase de Stat).

Ca o completare la această Convenţie, Uniunea Europeană a elaborat, în anul 2000, o Cartă a drepturilor fundamentale care nu dispune de un statut legal oficial, însă care exercită influenţă în rândul legiuitorilor din cadrul Uniunii Europene şi al statelor sale membre. În anul 2006, acesteia i-au fost aduse adăugiri printr-un comentariu util la adresa Cartei, care analizează sfera de aplicabilitate a fiecărui Drept. Comentariul poate fi accesat din link.

Monitorizarea acţiunilor Statelor Membre

Curţile reprezintă cea mai înaltă instanţă, iar Europa a stabilit structuri de monitorizare pentru a încuraja statele membre să ia în serios sarcina apărării Drepturilor Omului, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel european.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale (ADF) a Uniunii Europene reprezintă organismul înfiinţat pentru îndeplinirea acestei misiuni în cadrul statelor membre. Pentru a afla parcursul statului membru din care proveniţi în comparaţie cu cel al altora, vă recomandăm să verificaţi rapoartele anuale ale ADF. Cel mai recent raport a fost emis în iunie 2015.

Directiva privind egalitatea rasială (2000/43/CE) constituie componenta esenţială a legislaţiei UE referitoare la combaterea discriminării pe motive rasiale sau etnice, precum şi la implementarea principiului tratamentului egal.

Şi de această dată, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale monitorizează modul în care statele membre implementează Directiva, elaborând, în 2015, atât un Raport cu privire la îndeplinirea acestei misiuni de statele membre, precum şi o Prezentare referitoare la combaterea discriminării rasiale.

În octombrie 2015, Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene a publicat un Articol despre Antisemitismul din Europa care a demonstrat cât de mult diferă înregistrarea şi sortarea datelor de la un stat membru la altul cu privire la acţiunile cu caracter antisemit.Acestea sunt doar câteva dintre publicațiile cu caracter informativ produse de ADF. Orice organizație sau persoană fizică care dorește să se informeze cu privire la situația drepturilor omului în Europa poate sa acceseze pagina de internet a ADF.

 

Convenţii specifice cu privire la Holocaust

În completare la Convenţiile/Directivele generale, o atenţie specială este acordată comemorării Holocaustului, fapt derivat în urma unui forum internaţional organizat la Stockholm în anul 2000.

Declaraţia Forumului Internaţional al Holocaustului de la Stockholm, 2000

În mai 1998, guvernul Suediei, Angliei şi cel al Statelor Unite au înfiinţat ”Task Force for International Co-operation on Holocaust Education, Remembrance and Research”. Ulterior, acestora li s-a alăturat Germania, Israel, Polonia, Olanda, Franţa şi Italia. În cadrul Conferinţei de la Washington cu privire la Bunurile din perioada Holocaustului, din luna decembrie a acelui an, membrii Task Force au emis o declaraţie comună care enunţa, inter alia, că ”educaţia, comemorarea şi cercetarea cu privire la Holocaust întăresc abilitatea umanităţii de a absorbi şi învăţa lecţiile unui trecut întunecat, astfel încât să putem garanta că astfel de orori nu se vor repete vreodată.”

De asemenea, documentul precizează ”trimitem un apel statelor să încurajeze părinţi, profesori şi lideri civici, politici şi religioşi în a se angaja, cu forţă şi atenţie reînnoite, în educaţia, comemorarea şi cercetarea cu privire la Holocaust, acordând o atenţie deosebită istoriilor ţărilor respective". Un apel este trimis şi altor naţiuni pentru a-şi consolida eforturile în aceste domenii şi a se angaja în altele noi atunci când este necesar. 


În conformitate cu acest angajament, Prim-ministrul Suediei, Göran Persson, a invitat guvernele membre ale Task 
Force şi alte guverne interesate să participe la Forumul Internaţional de la Stockholm asupra Educaţiei, Comemorării şi Cercetării Holocaustului. Forumul s-a întrunit în perioada 26-28 ianuarie 2000.

Scopul principal al Forumului era să faciliteze dialogul internaţional care să promoveze iniţiative legate de educaţia despre Holocaust. Forumul a creat o oportunitate unică pentru liderii şi funcţionarii politici, liderii civici şi religioşi, supravieţuitori, pedagogi, istorici şi alte personae interesate de a se întruni şi de a schimba cunoştinţe şi experienţe practice.

Forumul a fost încheiat cu o Declaraţie:


Noi, înalţii reprezentanţi ai guvernelor, întruniţi la Forumul Internaţional asupra Holocaustului de la Stockholm,

declarăm că: 


1. Holocaustul (Shoah) a schimbat fundamentele civilizaţiei. Caracterul fără precedent al Holocaustului va fi întotdeauna un simbol universal. După o jumătate de secol, el rămâne un eveniment suficient de apropiat în timp, pentru ca supravieţuitorii să poată încă să aducă mărturia ororilor care au înghiţit poporul evreu. Teribila suferinţă a multor altor milioane de victime ale naziştilor a lăsat o cicatrice de nevindecat de-a lungul întregii Europe.

2. Magnitudinea Holocaustului, planificat şi înfăptuit de nazişti, trebuie să rămână, pentru totdeauna, în memoria noastră colectivă. Sacrificiul dezinteresat al celor care i-au sfidat pe nazişti şi uneori şi-au dat viaţa pentru a proteja şi salva victimele Holocaustului, trebuie, de asemenea, să fie înscris în inimile noastre. Profunzimea acestor orori şi înălţimea la care, dimpotrivă, s-a ridicat eroismul lor pot fi pietre de hotar în înţelegerea de către noi a capacităţii umane, atât pentru Rău, cât şi pentru Bine.

3. Faţă de omenirea încă îngrozită de genocid, curăţire etnică, rasism, antisemitism şi xenofobie, comunitatea internaţională are responsabilitatea solemnă de a lupta contra acestor pericole. Împreună, trebuie să susţinem teribilul adevăr al Holocaustului împotriva celor care îl neagă. Trebuie să întărim hotărârea morală a popoarelor noastre şi hotărârea politică a guvernelor noastre, pentru a fi siguri că viitoarele generaţii vor putea înţelege cauzele Holocaustului şi vor reflecta asupra consecinţelor sale. 

4. Noi ne afirmăm hotărârea de a întări eforturile pentru a promova educaţia, rememorarea şi cercetarea în legătură cu Holocaustul, atât în acele ţări care deja au făcut mult pentru aceasta, dar şi în cele care se vor decide să se alăture acestui efort.

5. Noi împărtăşim hotărârea de a încuraja studiul Holocaustului în toate dimensiunile sale. Vom promova predarea unor lecţii despre Holocaust în şcolile, universităţile şi comunităţile noastre şi o vom încuraja în alte instituţii. 

6. Noi împărtăşim hotărârea de a comemora victimele Holocaustului şi de a-i onora pe cei care i s-au opus. Vom încuraja cele mai bune forme pentru reamintirea Holocaustului, incluzând decretarea unei “Zile Memoriale a Holocaustului”, comemorată anual în ţările noastre.

7. Noi împărtăşim hotărârea de a pune în lumină zonele aflate încă în umbra Holocaustului. Vom face toţi paşii necesari pentru a facilita deschiderea arhivelor, astfel încât să fim siguri că toate documentele referitoare la Holocaust sunt accesibile cercetătorilor. 

8. Este corect să afirmăm că această primă Conferinţă Internaţională de o asemenea importanţă, care a avut loc la deschiderea noului mileniu, îşi declară hotărârea de a planta seminţele unui viitor mai bun în solul unui trecut amar. Suntem alături de suferinţele victimelor şi ne inspirăm din lupta lor. Suntem hotărâţi să nu uităm victimele care au pierit, să-i respectăm pe supravieţuitorii care se află încă alături de noi şi să reafirmăm aspiraţia comună a umanităţii pentru înţelegere reciprocă şi justiţie.

Această Declaraţie a fost urmată de alte forumuri, iar în 2004, 55 de guverne au semnat următorul text:

 

Declaraţia Forumului Internaţional de la Stockholm, 2004

 

Holocaustul, aşa cum a fost reiterat în Declaraţia Forumului Internaţional de la Stockholm în anul 2000, a provocat fundamentele civilizaţiei umane. Reafirmându-ne responsabilitatea de a lupta împotriva pericolelor de genocid, curăţare etnică, rasism, antisemitism, islamofobie şi xenofobie, noi, participanţii Forumului Internaţional de la Stockholm, 2004:Prevenirea genocidului: ameninţări şi responsabilităţi", conştienţi de obligaţiile şi responsabilităţile noastre în conformitate cu legislaţia internaţională, incluzând legea drepturilor fundamentale ale omului şi legea internaţională umanitară, profund îngrijoraţi de incidenţa repetată a genocidului, a crimei în masă şi a curăţirii etnice în istoria recentă, ne angajăm la prevenirea acestor osânde pentru a clădi un viitor mai sigur pentru noi toţi.

În acest sens declarăm următoarele:

 

1. Ne angajăm la utilizarea şi dezvoltarea unor instrumente şi mecanisme practice pentru a identifica cât mai devreme şi a monitoriza şi raporta ameninţări cu caracter de genocid la adresa vieţii omeneşti şi a societăţii, astfel încât să prevenim recurenţa genocidului, a crimei în masă şi a curăţirii etnice.

2. Ne angajăm la asumarea răspunderea protejării grupurilor identificate ca fiind posibile victime ale genocidului, crimei în masă sau curăţirii etnice, folosindu-ne de instrumentele care ne sunt puse la dispoziţie pentru a preveni astfel de atrocităţi în conformitate cu legislaţia internaţională, sprijinind în întregime Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid.

3. Ne angajăm să asigurăm faptul că autorii acţiunilor cu caracter de genocid sunt aduşi în faţa justiţiei. De asemenea, ne angajăm să sprijinim supravieţuitorii genocidurilor să-şi reclădească comunităţilor şi să revină la o viaţă normală.

4. Ne angajăm să sprijinim cercetarea cu privire la posibilităţile prevenirii genocidului, a crimei în masă şi a curăţirii etnice.

5. Ne angajăm să educăm tineretul şi publicul larg cu privire la pericolele genocidului de orice tip prin intermediul structurilor educaţionale formale şi neformale. De asemenea, ne angajăm la difuzarea informaţiior cu privire la aceste pericole în cadrul guvernelor, al organizaţiilor internaţionale, neguvernamentale, al operaţiunilor umanitare şi de pace, precum şi în mass media.

6. Ne angajăm la cercetarea, atentă şi activă, a opţiunilor prezentate în cadrul acestui Forum cu privire la acţiuni împotriva ameninţărilor cu caracter de genocid, a crimelor în masă, conflictelor mortale, curăţirii etnice, precum şi împotriva ideologiilor de genocid şi instigării la genocid, luând în considerare şi propunerile concrete prezentate de Secretarul General al Naţiunilor Unite.

7. Ne angajăm la cooperare în cercetarea unor măsuri eficiente împotriva pericolelor de genocid, alături de toţi membrii naţiunilor din cadrul Naţiunilor Unite şi al altor organizaţii globale şi regionale relevante, precum şi din cadrul organizaţiilor neguvernamentale, al organizaţiilor de muncă, din mass media şi din comunităţile de afaceri şi academice.

 

                                      Declaraţia de la Terezin

În iunie 2009, reprezentanţii ai 46 de state s-au întâlnit şi şi-au asumat angajamentul că guvernele lor vor realiza următoarele:

• Să ia în considerare nevoile supravieţuitorilor Holocaustului într-o mai mare măsură

• Să lucreze mai mult pentru a asigura restituirea proprietăţilor confiscate

• Să identifice gropile comune şi să asigure că cimitirele evreieşti sunt demarcate, păstrate şi salvate de la profanare

• Să identifice obiectele de artă şi artefactele evreieşti confiscate de nazişti

• Să restituie obiectele de artă şi proprietăţile culturale evreieşti posesorilor lor de drept

• Să promoveze şi să expună arhive relevante pentru Holocaust

• Să înfiinţeze Institutul European pentru Moştenirea Şoah de la Terezin (Institutul de la Terezin)

Tikvah îşi exprimă recunoştinţa pentru faptul că activităţile noastre susţin propunerile referitoare la cimitire şi arhive.

Textul integral al Declaraţiei de la Terezin este reprodus mai jos.

 

Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale

Roma, 4.XI.1950

Textul Convenţiei este prezentat aşa cum a fost amendat în conformitate cu dispoziţiile Protocolului nr. 14 (STE nr. 194) începând cu intrarea acestuia în vigoare la data de 1 iunie 2010. Textul Convenţiei fusese amendat anterior în conformitate cu dispoziţiile Protocolului nr. 3 (STE nr. 45), intrat în vigoare la 21 septembrie 1970, ale Protocolului nr. 5 (STE nr. 55), intrat în vigoare la 20 decembrie 1971 şi ale Protocolului nr. 8 (STE nr. 118), intrat în vigoare la 1 ianuarie 1990. Textul Convenţiei conţinea în plus textul Protocolului nr. 2 (STE nr. 44) care, potrivit art. 5 şi 3, făcuse parte integrantă din Convenţie de la intrarea sa în vigoare la data de 21 septembrie 1970. Toate dispoziţiile amendate sau adăugate prin aceste Protocoale au fost înlocuite prin Protocolul nr. 11 (STE nr. 155), începând cu intrarea acestuia în vigoare la data de 1 noiembrie 1998. De la această dată, Protocolul nr. 9 (STE nr. 140), intrat în vigoare la data de 1 octombrie 1994, a fost abrogat, iar Protocolul nr. 10 (STE nr. 146) a rămas fără obiect.

________________________________________

Guvernele semnatare, membre ale Consiliului Europei,

Considerând Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 10 decebrie 1948;

Considerând că scopul acestei declaraţii este recunoaşterea şi aplicarea universală şi efectivă a drepturilor pe care ea le enunţă;

Considerând că scopul Consiliului Europei este realizarea unei uniuni mai strânse între membrii săi şi că unul dintre mijloace este apărarea şi dezvoltarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;

Reafirmând ataşamentul lor profund faţă de aceste libertăţi fundamentale care constituie temelia însăşi a justiţiei şi a păcii în lume şi a căror menţinere se bazează în mod esenţial, pe de o parte, pe un regim politic cu adevărat democratic, iar pe de altă parte, pe o concepţie şi un respect comune ale drepturilor omului din care acestea decurg;

Hotărâte, în calitatea lor de guverne ale statelor europene animate de acelaşi spirit şi având un patrimoniu comun de idealuri şi de tradiţii politice, de respect al libertăţii şi de preeminenţă a dreptului, să ia primele măsuri pentru garantarea colectivă a anumitor drepturi enunţate în Declaraţia Universală,

Au convenit asupra celor ce urmează:

Articolul 1 – Obligaţia de a respecta drepturile omului

Înaltele părţi contractante recunosc oricărei persoane aflate sub jurisdicţia lor drepturile şi libertăţile definite în Titlul I al prezenţei convenţii.

Titlul I – Drepturi şi libertăţi

Articolul 2 – Dreptul la viaţă

I. 1. Dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenţionat, decât în executarea unei sentinţe capitale pronunţate de un tribunal când infracţiunea este sancţionată cu această pedeapsă prin lege.

II. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forţă:

I. A. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenţei ilegale;

II. b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal deţinute;

III. c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecţie.

Articolul 3 – Interzicerea torturii

Nimeni nu va fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.

Articolul 4 – Interzicerea sclaviei şi a muncii forţate

I. 1. Nimeni nu poate fi ţinut în sclavie sau în condiţii de aservire.

II. 2. Nimeni nu poate fi constrâns să execute o muncă forţată sau obligatorie.

III. 3. Nu se consideră „muncă forţată sau obligatorie" în sensul prezentului articol:

I. a. orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzute de art. 5 din prezenta convenţie sau pe durata libertăţii condiţionate;

II. b. orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză serviciul militar din motive de conştiinţă în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu în locul serviciului militar obligatoriu;

III. c. orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăstarea comunităţii;

IV. d. orice muncă sau serviciu care fac parte din obligaţiile civice normale.

Articolul 5 – Dreptul la libertate şi la siguranţă

I. Orice fiinţă umană are dreptul la libertate şi siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

I. a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent;

II. b. dacă a facut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii prevăzute de lege;

III. c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

IV. d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii competente;

V. e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

VI. f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legale ale unui persoane în scopul împiedicării pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

II. 2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.

III. 3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii a prezentării persoanei în cauză la audiere.

IV. 4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.

V. 5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol, are dreptul la reparaţii.

Articolul 6 – Dreptul la un proces echitabil

I. 1. Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independenţă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

II. 2. Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită.

III. 3. Orice persoană acuzată de o infracţiune are, mai ales, dreptul:

I. a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa;

II. b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;

III. c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer;

IV. d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării;

V. e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere.

Articolul 7 – Nicio pedeapsă fără lege

I. Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul săvârşirii, nu constituia o infracţiune potrivit dreptului naţional sau internaţional. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii.

II. 2. Prezentul articol nu va aduce atingere judecării şi pedepsirii unei persoane vinovate de o acţiune sau de o omisiune care în momentul săvârşirii era considerată infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.

Articolul 8 – Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

I. 1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondeţei sale.

II. 2. Nu este admisă ingerenţa unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Articolul 9 – Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

I. 1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, atât în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.

II. 2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.

Articolul 10 – Libertatea de exprimare

I. 1. Orice persoană are dreptul la libertate de exprimare. Acest drept include libertatea de opinie şi de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să impună societăţilor de radiodifuziune, cinematografie sau televiziune un regim de autorizare.

II. 2. Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Articolul 11 – Libertatea de întrunire şi de asociere

I. 1. Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi de asociere, inclusiv a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

II. 2. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei ori a drepturilor şi a libertăţilor altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forţelor armate, ai poliţiei sau ai administraţiei de Stat.

Articolul 12 – Dreptul la căsătorie

Începând cu vârsta stabilită prin lege, bărbatul şi femeia au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie conform legislaţiei naţionale ce reglementează exercitarea acestui drept.

Articolul 13—Dreptul la un recurs efectiv

Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

Articolul 14 – Interzicerea discriminării

Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

Articolul 15 – Derogarea în caz de stare de urgenţă

I. 1. În caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, orice înaltă parte contractantă poate lua măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de prezenta convenţie, în măsura strictă în care situaţia o impune şi cu condiţia ca aceste măsuri să nu fie în contradicţie cu alte obligaţii care decurg din dreptul internaţional.

II. 2. Dispoziţia precedentă nu permite nicio derogare de la art. 2, cu excepţia cazului de deces rezultând din acte licite de război, şi nici de la art. 3, 4 (paragraful 1) şi 7.

III. 3. Orice înaltă parte contractantă ce exercită acest drept de derogare informează pe deplin pe secretarul general al Consiliului Europei despre măsurile luate şi motivele determinante. Aceasta trebuie, de asemenea, să informeze pe secretarul general al Consiliului Europei şi asupra datei la care aceste măsuri au încetat a fi în vigoare şi dispoziţiile convenţiei redevin aplicabile.

Articolul 16 – Restricţiile activităţii politice a străinilor

Nicio dispoziţie a art. 10, 11 şi 14 nu poate fi considerată ca interzicând înaltelor părţi contractante să impună restrângeri activităţii politice a străinilor.

Articolul 17 – Interzicerea abuzului de drept

Nicio dispoziţie din prezenta convenţie nu poate fi interpretată ca autorizând un Stat, un grup sau un individ de a desfăşura o activitate sau de a îndeplini un act în scopul distrugerii drepturilor sau libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie, sau al unei mai ample limitări a acestor drepturi şi libertăţi decât cele prevăzute de această convenţie.

Articolul 18 – Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor

Restricţiile care, potrivit prezentei convenţii, sunt aduse respectivelor drepturi şi libertăţi, nu pot fi aplicate decât în scopul pentru care ele au fost prevăzute.

Titlul II – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Articolul 19 – Înfiinţarea Curţii

Pentru a asigura respectarea angajamentelor ce decurg pentru înaltele părţi contractante din prezenta convenţie şi din protocoalele sale, se înfiinţează o Curte europeană a Drepturilor Omului, numită în continuare "Curtea". Aceasta va funcţiona permanent.

Articolul 20 – Numărul judecătorilor

Curtea se compune dintr-un număr de judecători egal cu cel al înaltelor părţi contractante.

Articolul 21 – Condiţiile exercitării funcţiilor

I. 1. Judecătorii trebuie să aibă cea mai înaltă reputaţie morală şi să întrunească cerinţele exercitării unor înalte funcţii judiciare sau să fie jurisconsulţi cu o competenţă recunoscută.

II. 2. Judecătorii îşi exercită mandatul cu titlu individual.

III. 3. Pe durata mandatului lor, judecătorii nu pot exercita nicio activitate incompatibilă cu independenţa, imparţialitatea sau disponibilitatea impuse de o activitate cu caracter permanent; orice problemă ridicată în aplicarea acestui paragraf este soluţionată de Curte.

Articolul 22 – Alegerea judecătorilor 1

Judecătorii sunt aleşi de Adunarea Parlamentară în numele fiecărei înalte părţi contractante, cu majoritatea voturilor exprimate, de pe o listă de trei candidaţi prezentaţi de înalta parte contractantă.

Articolul 23 – Durata mandatului şi revocarea 2

I. 1. Judecătorii sunt aleşi pentru o perioadă de 9 ani. Ei nu pot fi realeşi.

II. 2. Mandatul judecătorilor se încheie atunci când împlinesc vârsta de 70 de ani.

III. 3. Judecătorii rămân în funcţie până la înlocuirea lor. Ei continuă totuşi să se ocupe de cauzele cu care au fost deja sesizaţi.

IV. 4. Un judecător nu poate fi revocat din funcţie decât dacă ceilalţi judecători decid, cu o majoritate de două treimi, că el nu mai corespunde condiţiilor cerute.

Articolul 24 – Grefa şi raportorii 2

I. 1. Curtea dispune de o grefă ale cărei sarcini şi organizare sunt stabilite prin regulamentul Curţii.

II. 2. Atunci când se pronunţă în complet de judecător unic, Curtea este asistată de raportori care îşi exercită funcţiile sub autoritatea Preşedintelui Curţii. Raportorii fac parte din grefa Curţii.

Articolul 25 – Adunarea plenară 2

Curtea, reunită în Adunarea plenară,

I. a. alege, pentru o durată de 3 ani, pe preşedintele său şi pe unul sau doi vicepreşedinţi; ei pot fi realeşi;

II. b. constituie Camere pentru o perioadă determinată;

III. c. alege preşedinţii camerelor Curţii, care pot fi realeşi;

IV. d. adoptă regulamentul Curţii;

V. e. alege grefierul şi pe unul sau mai mulţi grefieri adjuncţi;

VI. f. formulează orice cerere în virtutea art. 26 paragraful 2.

Articolul 26 – Judecătorul unic, comitetele, camerele şi Marea Cameră 2

I. Pentru examinarea cauzelor prezentate, Curtea îşi desfăşoară activitatea în complete de judecător unic, comitete de 3 judecători, camere de 7 judecători şi într-o Mare Cameră de 17 judecători. Camerele Curţii constituie comitetele pentru o perioadă determinată.

II. 2. La cererea Adunării generale a Curţii, Comitetul de Miniştri poate reduce la 5 numărul judecătorilor camerei, prin decizie unanimă şi pentru o perioadă determinată.

III. 3. Judecătorul unic nu poate examina nicio cerere introdusă împotriva înaltei părţi contractante în numele căreia a fost ales.

IV. 4. Judecătorul ales în numele unei Părţi contractante parte la litigiu este membru de drept al camerei şi al Marii Camere; În cazul absenţei acestui judecător sau când el nu-şi poate desfăşura activitatea, preşedintele Curţii alege o persoană, din lista transmisă în avans de Partea respectivă, care să activeze în calitate de judecător.

V. 5. Din Marea Cameră fac totodată parte preşedintele Curţii, vicepreşedinţii, preşedinţii camerelor şi alţi judecători desemnaţi conform regulamentului Curţii. Când cauza este deferită Marii Camere în virtutea art. 43, niciun judecător al camerei care a pronunţat hotărârea nu poate să facă parte din Marea Cameră, cu excepţia preşedintelui camerei şi a judecătorului care a participat în numele înalt părţi contractante interesate.

Articolul 27 – Competenţa judecătorului unic 3

I. 1. Judecătorul unic poate declara inadmisibilă sau poate radia de pe rol o cerere introdusă în virtutea art. 34, atunci când o astfel de decizie poate fi adoptată fără o examinare complementară.

II. 2. Decizia este definitivă.

III. 3. Dacă judecătorul unic nu declară inadmisibilă sau nu radiază de pe rol o cerere, acesta o transmite unui comitet sau unei camere pentru o examinare suplimentară.

Articolul 28 – Competenţa comitetelor 4

I. 1. Un comitet sesizat cu o cerere individuală introdusă în virtutea art. 34 poate, prin vot unanim,

I. a. să o declare inadmisibilă sau să o radieze de pe rol, atunci când o astfel de decizie poate fi luată fără o examinare complementară;

II. b. să o declare admisibilă şi să adopte simultan o hotărâre asupra fondului cauzei, atunci când problema interpretării şi aplicării convenţiei şi a protocoalelor sale în cauza respectivă se înscrie într-o jurisprudenţă bine definită a Curţii;

II. 2. Deciziile şi hotărârile Curţii prevăzute în paragraful 1 sunt definitive.

III. 3. Dacă judecătorul ales în numele unei înalte părţi contractante, parte în litigiu, nu este membru al comitetului, el poate fi solicitat de către comitet, în orice stadiu al procedurii, să participe în locul unui membru, avându-se în vedere toţi factorii pertinenţi, inclusiv dacă înalta parte contractantă a contestat aplicarea dispoziţiilor paragrafului 1.b.

Articolul 29 – Deciziile camerelor asupra admisibilităţii şi fondului 1

I. 1. Dacă nicio decizie nu a fost luată în virtutea art. 27 şi 28 şi nicio hotărâre nu a fost pronunţată în virtutea art. 28, o cameră se poate pronunţa asupra admisibilităţii şi a fondului cererilor individuale introduse în virtutea art. 34. Decizia asupra admisibilităţii poate să fie luată în mod separat.

II. 2. O cameră se pronunţă asupra admisibilităţii şi fondului cererilor interstatale introduse în virtutea art. 33. În afara unei decizii contrare a Curţii în cazuri excepţionale, decizia asupra admisibilităţii este luată în mod separat.

Articolul 30 – Desesizarea în favoarea Marii Camere

În cazul în care cererea prezentată unei camere ridică o problemă gravă privind interpretarea convenţiei sau a protocoalelor sale, sau dacă soluţionarea unei cauze poate conduce la o contradicţie cu o hotărâre pronunţată anterior de Curte, camera poate, atât timp cât nu a pronunţat hotărârea sa, să desesizeze în favoarea Marii Camere, în afara cazului în care una dintre părţi se opune la aceasta.

Articolul 31 – Atrubuţii ale Marii Camere 1

Marea Cameră

I. a. se pronunţă asupra cererilor introduse în virtutea art. 33 sau 34, atunci când cauza i-a fost deferită de Cameră în virtutea art. 30 sau deferită în virtutea art. 43;

II. b. se pronunţă asupra problemelor cu care Comitetul de Miniştri sesizează Curtea în virtutea art. 46 paragraful 4; şi

III. c. examinează cererile de aviz consultativ introduse în virtutea art. 47.

Articolul 32 – Competenţa Curţii 1

I. 1. Competenţa Curţii acoperă toate problemele privind interpretarea şi aplicarea convenţiei şi a protocoalelor sale, care îi sunt supuse în condiţiile prevăzute de art. 33, 34, 46 şi 47.

II. 2. În caz de contestare a competenţei sale, Curtea hotărăşte.

Articolul 33 – Cauzele interstatale

Orice înaltă parte contractantă poate sesiza Curtea asupra oricărei pretinse încălcări a prevederilor convenţiei şi ale protocoalelor sale de către o altă înaltă parte contractantă.

Articolul 34 – Cereri individuale

Carta Declaraţiilor conform Articolelor 25 şi 46 anterioare ale ECHR

Curtea poate fi sesizată, printr-o cerere, de orice persoană fizică, organizaţie neguvernamentală sau grup de particulari care se pretind victime ale unei încălcări de către una dintre înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în convenţie sau în protocoalele sale. Înaltele părţi contractante se angajează să nu împiedice prin nicio măsură exerciţiul eficace al acestui drept.

Articolul 35 – Condiţiile de admisibilitate 1

I. aCurtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne, aşa cum se înţelege din principiile de drept internaţional general recunoscute, şi într-un termen de 6 luni de la data deciziei interne definitive.

II. 2. Curtea nu reţine nicio cerere individuală introdusă în virtutea art. 34, în cazul în care:

I. a. ea este anonimă; sau

II. b. ea este în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare şi dacă nu conţine fapte noi.

III. 3. Curtea declară inadmisibilă orice cerere individuală introdusă în virtutea art. 34, atunci când ea consideră că:

I. a. ea este incompatibilă cu dispoziţiile convenţiei sau ale protocoalelor sale, în mod vădit nefondată sau abuzivă; sau

II. b. reclamantul nu a suferit niciun prejudiciu important, cu excepţia cazului în care respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi protocoalele sale impune o examinare a fondului cererii, şi cu condiţia de a nu respinge din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanţă naţională.

IV. 4. Curtea respinge orice cerere pe care o consideră inadmisibilă în aplicarea prezentului articol. Ea poate proceda astfel în orice stadiu al procedurii.

Articolul 36 – Intervenţia terţilor 1

I. 1. În orice cauză prezentată de un reclamant unei camere sau Marii Camere, înalta parte contractantă a cărei cetăţenie o are reclamantul are dreptul de a prezenta observaţii scrise şi de a lua parte la audieri.

II. 2. În interesul bunei administrări a justiţiei, preşedintele Curţii poate invita orice înaltă parte contractantă care nu este parte în cauză sau orice persoană interesată, alta decât reclamantul, să prezinte observaţii scrise sau să ia parte la audiere.

III. 3. În orice cauză prezentată unei camere sau Marii Camere, Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei poate prezenta observaţii scrise sau participa la audieri.

Articolul 37 – Radierea de pe rol

I. 1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide radierea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanţele permit să se conchidă că:

I. a. reclamantul nu doreşte să o mai menţină; sau

II. b. litigiul a fost soluţionat; sau

III. c. din orice alt motiv constatat de Curte, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.

Totuşi, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin convenţie şi prin protocoalele sale o impune.

I. 2. Curtea poate hotărî reînscrierea pe rol a unei cereri atunci când ea consideră că împrejurările o justifică.

Articolul 38 – Examinarea cauzei 4

Curtea examinează cauza împreună cu reprezentanţii părţilor şi, dacă este cazul, procedează la o anchetă pentru a cărei bună desfăşurare înaltele părţi contractante asigură toate facilităţile necesare.

Articolul 39 – Soluţionarea pe cale amiabilă 4

I. 1. În orice etapă a procedurii, Curtea se poate pune la dispoziţia părţilor interesate în scopul soluţionării pe cale amiabilă a cauzei, respectând drepturile omului prevăzute de convenţie şi protocoalele sale.

II. 2. Procedura descrisă la paragraful 1 este confidenţială.

III. 3. În cazul soluţionării pe cale amiabilă, Curtea radiază cauza de pe rol printr-o decizie care se limitează la un rezumat al faptelor şi al soluţiei adoptate.

IV. 4. Această decizie este transmisă Comitetului de Miniştri, care supraveghează executarea clauzelor de soluţionare pe cale amiabilă, aşa cum acestea figurează în decizie.

Articolul 40 – Audierea publică şi accesul la documente

I. 1. Audierea este publică, în afara cazului în care Curtea nu decide altfel, motivată de circumstanţe excepţionale.

II. 2. Documentele depuse la grefă sunt accesibile publicului, în afara cazului în care preşedintele Curţii nu decide altfel.

Articolul 41 – Reparaţia echitabilă

Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.

Articolul 42 – Hotărâri ale Camerelor

Hotărârile Camerelor devin definitive conform dispoziţiilor art. 44, paragraful 2.

Articolul 43 – Retrimitere în faţa Marii Camere

I. 1. Într-un termen de 3 luni de la data hotărârii unei camere, orice parte în cauză poate, în cazuri excepţionale, să solicite retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere.

II. 2. Un colegiu de 5 judecători ai Marii Camere acceptă cererea atunci când cauza ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea convenţiei sau a protocoalelor sale, sau o altă problemă gravă cu caracter general.

III. 3. În cazul în care colegiul acceptă cererea, Marea Cameră se pronunţă asupra cauzei printr-o hotărâre.

Articolul 44 – Hotărâri definitive

I. 1. Hotărârea Marii Camere este definitivă.

II. 2. Hotărârea unei camere devine definitivă:

I. a. când părţile declară că ele nu vor solicita retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere; sau

II. b. la 3 luni de la data hotărârii, dacă retrimiterea cauzei în faţa Marii Camere nu a fost cerută; sau

III. c. când Colegiul Marii Camere respinge cererea de retrimitere formulată potrivit art. 43.

III. 3. Hotărârea definitivă se publică.

Articolul 45 – Motivarea hotărârilor şi deciziilor

I. 1. Hotărârile şi deciziile care declară cererile admisibile sau inadmisibile sunt motivate.

II. 2. Dacă hotărârea nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să adauge acesteia expunerea opiniei sale separate.

Articolul 46 – Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor 1

I. 1. Înaltele părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile în care ele sunt părţi.

II. 2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului de Miniştri care supraveghează executarea ei.

III. 3. În cazul în care Comitetul de Miniştri consideră că interpretarea unei hotărâri definitive cauzează dificultăţi de supraveghere a executării hotărârii, el poate sesiza Curtea să se pronunţe asupra acestei probleme de interpretare. Decizia de a sesiza Curtea este luată prin vot cu o majoritate de 2 treimi a reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri.

IV. 4. În cazul în care Comitetul de Miniştri consideră că o înaltă parte contractantă refuză să se conformeze unei hotărâri definitive într-o cauză în care aceasta este parte, şi după ce va fi pus în întârziere înalta parte contractantă printr-o decizie luată prin vot cu o majoritate de 2 tremi a reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri, el poate sesiza Curtea asupra problemei respectării de înalta parte contractantă respectivă a obligaţiilor ei ce decurg din paragraful 1.

V. 5. În cazul în care Curtea constată o încălcare a dispoziţiilor paragrafului 1, ea retrimite cauza Comitetului de Miniştri pentru ca acesta să examineze măsurile ce se impun. În cazul în care Curtea constată că nu a avut loc o încălcare a dispoziţiilor paragrafului 1, ea retrimite cauza Comitetului de Miniştri, care decide să închidă supravegherea executării.

Articolul 47 – Avizele consultative

I. 1. La cererea Comitetului de Miniştri, Curtea poate să dea avize consultative asupra problemelor juridice privind interpretarea convenţiei şi a protocoalelor sale.

II. 2. Aceste avize nu se pot referi la probleme privind conţinutul sau întinderea drepturilor şi a libertăţilor definite în titlul I al convenţiei şi în protocoalele sale, nici asupra altor probleme de care Curtea sau Comitetul de Miniştri ar putea să ia cunoştinţă ca urmare a introducerii unui recurs prevăzut în convenţie.

III. 3. Decizia Comitetului de Miniştri de a cere un aviz Curţii este luată prin votul majorităţii reprezentanţilor cu drept de a participa la lucrările Comitetului de Miniştri.

Articolul 48 – Competenţa consultativă a Curţii

Curtea decide dacă cererea de aviz consultativ prezentată de Comitetul de Miniştri este de competenţa sa, aşa cum aceasta este definită de art. 47.

Articolul 49 – Motivarea avizelor consultative

I. 1. Avizele consultative ale Curţii sunt motivate.

II. 2. Dacă avizul nu exprimă în totalitate sau în parte opinia unanimă a judecătorilor, oricare judecător are dreptul să alăture acestuia expunerea opiniei sale separate.

III. 3. Avizele consultative ale Curţii sunt transmise Comitetului de Miniştri.

Articolul 50 – Cheltuielile de funcţionare a Curţii

Cheltuielile de funcţionare a Curţii sunt în sarcina Consiliului Europei.

Articolul 51 – Privilegii şi imunităţi ale judecătorilor

Judecătorii beneficiază, pe durata exercitării funcţiilor lor, de privilegiile şi imunităţile prevăzute de art. 40 din Statutul Consiliului Europei şi de acordurile încheiate în virtutea acestui articol.

Titlul III – Dispoziţii diverse

Articolul 52 – Anchetele secretarului general

Orice înaltă parte contractantă va furniza, la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, explicaţiile cerute asupra modului în care dreptul său intern asigură aplicarea efectivă a tuturor dispoziţiilor acestei convenţii.

Articolul 53 – Apărarea drepturilor omului recunoscute

Nicio dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această parte contractantă este parte.

Articolul 54 – Competenţele Comitetului de Miniştri

Nicio dispoziţie a prezentei convenţii nu aduce atingere competenţelor conferite Comitetului de Miniştri prin statutul Consiliului Europei.

Articolul 55 – Excluderea altor moduri de soluţionare a litigiilor

Cu excepţia unor acorduri speciale, înaltele părţi contractante renunţă să se prevaleze de tratate, convenţii sau declaraţii în vigoare încheiate între ele în scopul de a supune, ca plângere, un diferend născut din interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, unui mod de reglementare altul decât cele prevăzute în susnumita Convenţie.

Articolul 56 - Aplicarea teritorială

I. 1. Orice stat, în momentul ratificării sau în orice alt moment ulterior, poate să declare, prin notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, că prezenta convenţie se va aplica, sub rezerva paragrafului 4 al prezentului articol, unuia sau tuturor teritoriilor ale căror relaţii internaţionale el le asigură.

II. 2. Convenţia se va aplica teritoriului sau teritoriilor desemnate în notificare începând cu a 30-a zi de la data la care secretarul general al Consiliului Europei va fi primit această notificare.

III. 3. În respectivele teritorii, dispoziţiile prezentei convenţii vor fi aplicate ţinând seama de necesităţile locale.

IV. 4. Orice Stat care a făcut o declaraţie conform primului paragraf din acest articol poate să declare, în orice moment ulterior, referitor la unul sau mai multe teritorii vizate în această declaraţie, că acceptă competenţa Curţii pentru a lua cunoştinţă de cererile persoanelor fizice, ale organizaţiilor neguvernamentale sau ale grupurilor de persoane particulare, conform art. 34 din convenţie.

Articolul 57 – Rezervele

I. 1. Oricare Stat, în momentul semnării prezentei convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare, poate să formuleze o rezervă în legătură cu o dispoziţie anume a convenţiei, în măsura în care o lege atunci în vigoare pe teritoriul său nu este conformă cu această dispoziţie. Rezervele cu caracter general nu sunt autorizate în termenii prezentului articol.

II. 2. Orice rezervă emisă conform prezentului articol conţine o scurtă expunere privind legea în cauză.

Articolul 58 – Denunţarea

I. 1. O înaltă parte contractantă nu poate denunţa prezenta convenţie decât după expirarea unui termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a convenţiei în ceea ce o priveşte şi prin intermediul unui preaviz de 6 luni, dat printr-o notificare adresată secretarului general al Consiliului Europei, care informează despre aceasta celeilalte părţi contractante.

II. 2. Această denunţare nu poate avea ca efect să dezlege înalta parte contractantă interesată de obligaţiile conţinute în prezenta convenţie în ceea ce priveşte orice fapt care, putând constitui o încălcare a acestor obligaţii, ar fi fost comis de ea anterior datei la care denunţarea are efect.

III. 3. Sub aceeaşi rezervă ar înceta de a mai fi parte la prezenta convenţie orice parte contractantă care nu ar mai fi membru al Consiliului Europei.

IV. 4. Convenţia poate fi denunţată conform dispoziţiilor paragrafelor precedente în ceea ce priveşte orice teritoriu pentru care ea a fost declarată aplicabilă potrivit art. 56.

Articolul 59 – Semnarea şi ratificarea , 1

I. 1. Prezenta convenţie este deschisă spre semnare membrilor Consiliului Europei. Ea va fi ratificată. Ratificările vor fi depuse la secretarul general al Consiliului Europei.

II. 2. Uniunea europeană poate adera la prezena convenţie.

III. 3. Prezenta convenţie va intra în vigoare după depunerea a 10 instrumente de ratificare.

IV. 4. Pentru orice semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intra în vigoare din momentul depunerii instrumentului de ratificare.

V. 5. Secretarul general al Consiliului Europei va notifica tuturor membrilor Consiliului Europei intrarea în vigoare a convenţiei, numele înaltelor părţi contractante care au ratificat-o, precum şi depunerea oricărui instrument de ratificare intervenită ulterior.

Încheiată la Roma, la 4 noiembrie 1950, în engleză şi în franceză, ambele texte fiind egal autentice, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretarul general va transmite copie certificată tuturor semnatarilor.

________________________________________

Observaţii:

1 Text modificat în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 14 (CETS nr. 194).

2 Articol renumărat, antetul şi textul modificate în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 14 (CETS nr. 194).

3 Articol nou în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 14 (CETS nr. 194).

4 Titlu şi text modificate în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 14 (CETS nr. 194).

 

                                      Declaraţia de la Terezin

La invitaţia Primului Ministru al Republicii Cehe, noi, reprezentanţii celor 49 de ţări (enumerate la sfârşit) ne-am întâlnit în această zi, la 30 iunie 2009, la Terezin, unde mii de evrei europeni şi alte victime ale persecuţiei naziste au murit sau au fost trimişi în lagăre de exterminare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am participat la Conferinţa despre Bunurile din Perioada Holocaustului, organizată de Republica Cehă şi de partenerii săi la Praga în perioada 26-30 iunie 2009, am discutat împreună cu experţi şi reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale (ONG) subiecte importante precum asistenţa socială pentru supravieţuitorii Holocaustului (Şoah) şi pentru alte victime ale persecuţiei naziste, proprietăţile imobiliare, cimitirele evreieşti şi locurile de îngropăciune, obiecte de artă confiscate de nazişti, obiecte iudaice şi proprietăţi culturale evreieşti, materiale de arhivă, educaţia, amintirea, cercetarea lor şi locaţiile memoriale. Ne alăturăm, afirmând în această

Declaraţie de la Terezin cu privire la Bunurile din perioada Holocaustului şi alte aspecte legate de acestea

• Fiind conştienţi că supravieţuitorii Holocaustului (Şoah) şi alte victime ale persecuţiei naziste au ajuns la o vârstă înaintată, astfel că este imperativ să se respecte demnitatea acestora şi să se rezolve nevoile lor de asistenţă socială, căci este o problemă de maximă urgenţă.

• Gândindu-ne la nevoia de a preţui şi de a ţine minte pentru totdeauna, spre beneficiul viitoarelor generaţii, istoria unică şi moştenirea Holocaustului (Şoah), care a dus la exterminarea a 75% din evreii europeni, inclusiv natura sa premeditată, dar şi la alt crime ale naziştilor.

• Observând realizările tangibile ale Conferinţei despre Aurul Nazist din 1997 de la Londra, dar şi ale Conferinţei de la Washington din 1998 despre Valorile din perioada Holocaustului, care au abordat aspecte centrale referitoare la restituţie şi care au stabilit cu succes arena pentru acţiunile semnificative din următorul deceniu, precum şi observând Declaraţia de la Stockholm din ianuarie 2000 şi Conferinţa de la Vilnius din octombrie 2000 cu privire la valorile culturale furate în perioada Holocaustului.

• Recunoscând că, în ciuda acestor realizări, rămân încă multe aspecte de abordat, deoarece doar o parte din proprietăţile confiscate au fost recuperate sau pentru care s-au plătit compensaţii,

• Observând deliberările, punctele de vedere şi opiniile produse de Grupurile de Lucru, precum şi Sesiunea Specială care a revăzut şi a abordat subiectele legate de Proprietăţi imobiliare, Obiecte de artă confiscate de nazişti, Iudaism şi proprietăţi culturale evreieşti, Educaţia despre Holocaust, Amintirea, cercetarea şi asistenţa socială ale victimelor Holocaustului şi ale altor victime ale persecuţiei naziste, care pot fi găsite pe site-ul Conferinţei de la Praga şi care vor fi publicate în lucrările preliminare ale Conferinţei de la Praga,

• Ţinând cont de natura ne-obligatorie din punct de vedere legal a acestei Declaraţii şi responsabilităţile morale pe care le implică, şi fără a prejudicia legile şi obligaţiile aplicabile la nivel internaţional,

I. 1. Recunoscând că supravieţuitorii Holocaustului (Şoah) şi alte victime ale regimului nazist şi ale colaboratorilor acestuia au suferit traume fizice şi emoţionale fără precedent în timpul nenorocirilor lor, statele participante iau notă de nevoile medicale şi sociale speciale ale tuturor supravieţuitorilor, şi susţin cu tărie atât eforturile publice, cât şi private în ţările lor pentru a le permite să trăiască în demnitate cu necesara îngrijire elementară pe care îl implică acest lucru.

II. 2. Observând importanţa restituirii proprietăţilor imobiliare comunitare şi individuale care au aparţinut victimelor Holocaustului (Şoah) şi a altor victime ale persecuţiei naziste, statele participante îndeamnă să se facă eforturile necesare pentru a repara consecinţele preluărilor abuzive ale proprietăţilor, precum confiscări, vânzări forţate şi vânzări sub ameninţare, care au făcut parte din actele de persecuţie ale oamenilor şi grupurilor nevinovate, marea majoritate a acestora murind fără moştenitori.

III. 3. Recunoscând progresul care a fost făcut în cercetarea, identificarea şi restituirea proprietăţilor culturale de către instituţii guvernamentale şi non-guvernamentale în unele ţări începând cu Conferinţa de la Washington din 1998 despre Valorile din perioada Holocaustului şi susţinerea principiilor de la Washington pentru obiectele de artă confiscate de nazişti, statele participante afirmă nevoia urgentă de a întări şi susţine aceste eforturi pentru a asigura soluţii juste şi corecte referitoare la proprietăţi culturale, iudaice care au fost furate sau deplasate în timpul sau ca urmare a Holocaustului (Şoah).

IV. 4. Luând în consideraţie rolul esenţial al guvernelor naţionale, al organizaţiilor supravieţuitorilor Holocaustului (Şoah) şi al altor organizaţii specializate non-guvernamentale, statele participante fac apel pentru o abordare mai coerentă şi mai eficientă a statelor şi a comunităţii internaţionale pentru a asigura cel mai complet posibil acces relevant la arhive, cu respectul cuvenit legislaţiei naţionale. De asemenea, încurajăm statele şi comunitatea internaţională să înfiinţeze şi să susţină programe educaţionale despre Holocaust şi alte crime ale naziştilor, ceremonii de amintire şi comemorare, precum şi conservarea monumentelor memoriale în fostele lagăre de concentrare, cimitire şi gropi comune şi în alte locaţii destinate amintirii.

V. 5. Recunoscând creşterea antisemitismului şi a negării Holocaustului (Şoah), statele participante fac apel la comunitatea internaţională să monitorizeze şi să răspundă mai ferm la aceste incidente şi să dezvolte măsuri de combatere a antisemitismului.

Asistenţa socială a supravieţuitorilor Holocaustului (Şoah) şi a altor victime ale persecuţiei naziste

Recunoscând că supravieţuitorii Holocaustului şi alte victime ale persecuţiei naziste, inclusiv cei care au trecut prin nenorocirile Şoah atunci când erau copii neajutoraţi, au suferit traume fizice şi emoţionale fără precedent în timpul nenorocirilor lor.

Şi ştiind că studiile ştiinţifice afirmă că aceste experienţe au avut adesea ca rezultat o vătămare puternică a sănătăţii, mai ales la vârsta a treia, punem un accent deosebit pe abordarea nevoilor lor de asistenţă socială din timpul vieţii. Este de neacceptat ca aceia care au suferit atât de mult în prima parte a vieţii lor să trăiască în circumstanţe paupere către sfârşitul vieţii.

1. Observăm că supravieţuitorii Holocaustului (Şoah) şi alte victime ale persecuţiei naziste au ajuns în prezent la o vârstă înaintată şi au nevoi medicale şi de sănătate speciale, astfel că susţinem ca fiind o mare prioritate eforturile de a aborda, în ţările lor de reşedinţă, nevoile de asistenţă socială ale celor mai vulnerabile şi vârstnice victime ale persecuţiei naziste - precum asigurarea de alimente, medicamente sau ajutor gospodăresc, după cum este nevoie, dar şi măsuri care vor încuraja contactul între generaţii şi le vor permite să treacă peste starea de izolare socială în care se află. Aceşti paşi le vor permite să trăiască în demnitate în anii următori. Încurajăm cu tărie cooperarea din aceste domenii.

2. Mai mult, observăm că mai multe ţări au folosit o serie de mecanisme creative pentru a acorda asistenţă supravieţuitorilor nevoiaşi ai Holocaustului (Şoah) şi altor victime ale persecuţiei naziste, inclusiv prin pensii speciale; beneficii de asistenţă socială pentru nerezidenţi; fonduri speciale; şi folosirea valorile provenite din proprietăţile fără moştenitori. Încurajăm ţările să ia în considerare aceste aspecte, precum şi acţiuni alternative la nivel naţional, precum şi să găsească modalităţi de abordare a nevoilor supravieţuitorilor.

Proprietăţi Imobiliare (Reale)

Observând că protejarea dreptului la proprietate este o parte esenţială a unei societăţi democratice, conform legii,

Recunoscând pagubele incomensurabile suportate de persoane individuale şi comunităţi evreieşti, ca urmare a preluării abuzive ale proprietăţilor în timpul Holocaustului (Şoah),

Recunoscând importanţa restituirii sau a compensării pentru confiscările care ţin de Holocaust şi făcute în timpul Holocaustului, între 1933 şi 1945, ca şi consecinţa lor imediată

Observând importanţa recuperării proprietăţilor religioase şi comunitare pentru a revigora şi întări viaţa evreiască, pentru a-i asigura un viitor, a asigura nevoile de asistenţă socială ale supravieţuitorilor Holocaustului (Şoah), asigurând conservarea moştenirii culturale evreieşti,

1. Facem un îndemn, acolo unde acest lucru nu s-a realizat efectiv, să se facă orice efort pentru restituirea fostelor proprietăţi comunitare şi religioase evreieşti, fie în natură, fie prin compensaţii, după cum este adecvat; şi

2. Considerăm că este important, acolo unde acest lucru nu este încă realizat în mod eficient, să se rezolve cererile despre proprietăţile private ale supravieţuitorilor Holocaustului referitoare la bunuri imobiliare (reale) ale foştilor posesori, moştenitori sau succesori, prin restituţie în natură sau compensaţii, după cum este mai adecvat, de o manieră corectă, completă şi nediscriminatorie, în concordanţă cu legile şi regulamentele naţionale, precum şi cu acordurile internaţionale. Această procedură ar trebui să fie rapidă, simplă, accesibilă, transparentă, fără a reprezenta o povară şi fără a fi costisitoare pentru petenţii individuali; de asemenea, observăm alte legi pozitive în acest domeniu.

3. Observăm că, în unele ţări, proprietăţile fără moştenitori ar putea servi ca bază pentru rezolvarea necesităţilor materiale ale supravieţuitorilor nevoiaşi ai Holocaustului (Şoah) şi pentru a asigura o educaţie continuă referitoare la Holocaust (Şoah), la cauzele şi consecinţele sale.

4. Recomandăm, acolo unde nu s-a făcut acest lucru, ca ţările participante la Conferinţa de la Praga să ia în considerare implementarea unor programe naţionale pentru a rezolva problema proprietăţilor imobiliare (reale) confiscate de nazişti şi de colaboratorii lor. Dacă şi când va fi înfiinţat de Guvernul Ceh, Institutul European pentru Moştenirea Şoah de la Terezin, acesta va facilita un efort inter-guvernamental pentru a crea ghiduri ne-obligatorii şi cele mai bune practici pentru restituţie şi compensaţie pentru preluări abuzive de proprietăţi imobiliare, ce vor fi tipărite cu ocazia aniversării unui an de la Conferinţa de la Praga, dar nu mai târziu de 30 iunie 2010, cu respectul cuvenit pentru legile şi regulamentele naţionale relevante, precum şi pentru acordurile internaţionale, observând şi alte legi pozitive din acest domeniu.

Cimitire evreieşti şi locuri de îngropăciune

Recunoscând că distrugerea în masă petrecută în timpul Holocaustului a dus la încheierea unor secole de viaţă evreiască în Europa şi a reprezentat exterminarea a mii de comunităţi evreieşti din o mare parte a Europei, lăsând mormintele şi cimitirele generaţiilor de familii şi comunităţi evreieşti neîngrijire, şi

Fiind conştienţi că genocidul asupra poporului evreu a lăsat rămăşiţe umane a sute de mii de evrei ucişi, victime aflate în morminte nemarcate, împrăştiate de-a lungul Europei Centrale şi de Est,

Facem un îndemn autorităţilor guvernamentale, precum şi municipale, societăţii civile şi instituţiilor în măsură, să se asigure că aceste gropi comunte sunt identificate şi protejate, dar şi că cimitirele evreieşti sunt demarcate, conservate, nu sunt vandalizate şi, acolo unde este adecvat, conform legislaţiei naţionale, acestea ar putea fi declarate monumente naţionale.

Obiectele de artă confiscate şi furate de nazişti

Recunoscând că obiectele de artă şi proprietăţile culturale ale victimelor Holocaustului şi ale altor victime ale persecuţiei naziste au fost confiscate, blocate şi luate de către nazişti şi de către colaboratorii lor prin diverse mijloace, inclusiv prin furt, forţă, confiscare pe baza renunţării, vânzări forţate sau sub ameninţări, în timpul Holocaustului, între 1933-45 şi, ca o consecinţă imediată, şi

Amintind de Principiile Conferinţei de la Washington cu privire la obiectele de Artă Confiscate de nazişti aşa cum au fost enumerate la Conferinţa de la Washington din 1998, şi anume un set de angajamente voluntare ale guvernelor care s-au bazat pe principiul moral potrivit căruia obiectele de artă şi proprietăţile culturale confiscate de către nazişti de la victimele Holocaustului trebuie înapoiate acestora sau moştenitorilor lor, conform legilor şi regulamentelor naţionale, precum şi obligaţiilor internaţionale, pentru a ajunge la soluţii juste şi corecte,

1. Ne reafirmăm susţinerea pentru Principiile Conferinţei de la Washington cu privire la obiectele de artă confiscate de nazişti şi încurajăm toate părţile, inclusiv instituţii publice, private şi persoane individuale să le şi aplice,

2. În mod special, recunoscând că restituirea nu se poate realiza fără cunoştinţe despre obiectele de artă şi proprietăţi culturale care probabil au fost furate, subliniem cât este de important pentru toate părţile interesate să continue susţinerea unei cercetări intense şi sistematice referitoare la provenienţă, atât în arhive publice, cât şi private, cu respectul cuvenit pentru legislaţie şi, acolo unde este relevant, să se posteze pe Internet rezultatele cercetării, inclusiv aduceri la zi, cu respectul cuvenit pentru dreptul la intimitate şi alte regulamente. Acolo unde nu s-a făcut deja acest lucru, recomandăm înfiinţarea unor mecanisme de asistare a petenţilor şi a altora în eforturile lor,

3. Reţinând Principiile Conferinţei de la Washington cu privire la obiectele de artă confiscate de nazişti şi ţinând cont de experienţa acumulată de la Conferinţa de la Washington încoace, facem un îndemn către toţi cei interesaţi să se asigure ca sistemele lor legale sau procedurile alternative, luând în consideraţie şi diversele tradiţii legale, să faciliteze soluţii corecte cu privire la obiectele de artă confiscate de nazişti, şi să se asigure că respectivele cereri pentru recuperarea acestor obiecte de artă confiscate vor fi rezolvate rapid, pe baza datelor şi a relevanţei cererilor şi a tuturor documentelor relevante depuse de către toate părţile. Guvernele trebuie să ia în considerare toate aspectele relevante când aplică diverse clauze legale ce ar putea împiedica restituirea obiectelor de artă şi a proprietăţilor culturale, pentru a ajunge la soluţii juste şi corecte, precum şi rezolvări alternative ale disputelor, acolo unde este adecvat, conform legii.

Proprietăţi religioase iudaice şi culturale evreieşti

Recunoscând că Holocaustul a avut drept efect şi furtul pe scară largă a unor proprietăţi religioase iudaice şi culturale evreieşti, inclusiv suluri sfinte, obiecte sinagogale şi ceremoniale, biblioteci, manuscrise, arhive şi dosare ale comunităţilor evreieşti, şi,

Fiind conştienţi că uciderea a şase milioane de evrei în timpul Holocaustului, incluzând întregi comunităţi, a însemnat că o mare parte din acest patrimoniu istoric nu a putut fi cerut înapoi după cel de-al Doilea Război Mondial, şi

Recunoscând nevoia urgentă de a identifica modalităţi de realizare a unor soluţii juste şi corecte referitor la problema proprietăţilor religioase iudaice şi culturale evreieşti, acolo unde posesorii iniţiali, moştenitorii foştilor proprietari iniţiali evrei, persoane fizice sau juridice nu pot fi identificaţi, recunoscând, în acelaşi timp, că nu există un model universal,

1. Încurajăm şi susţinem eforturile de identificare şi catalogare a obiectelor care pot fi găsite în arhive, biblioteci, muzee şi alte locuri de păstrare ale guvernelor sau nu, pentru ca acesea să fie returnate la posesorii iniţiali, de drept şi la alte persoane şi instituţii adecvate, potrivit legislaţiei naţionale, şi să se ia în considerare o înscriere voluntară internaţională a sulurilor de Tora şi a altor obiecte religioase iudaice, acolo unde este adecvat, şi

2. Încurajăm măsuri care le vor asigura protecţia, vor face disponibile materiale adecvate pentru cercetători şi, acolo unde este adecvat şi posibil din punct de vedere al conservării, vor restaura sulurile sfinte şi obiectele ceremoniale aflate în prezent în posesia guvernului pentru a fi folosite în sinagogi, unde este nevoie şi, de asemenea, vor facilita circulaţia şi expunerea unor astfel de obiecte iudaice la nivel internaţional prin soluţii adecvate şi asupra cărora se va cădea de acord.

Materiale de arhivă

Deoarece accesul la documente de arhivă, atât pentru petenţi, cât şi pentru cercetători este un element esenţial pentru rezolvarea chestiunilor de proprietate ale bunurilor din perioada Holocaustului şi pentru dezvoltarea educaţiei şi cercetării cu privire la Holocaust (Şoah) şi la alte crime ale naziştilor.

Recunoscând în mod special că din ce în ce mai multe arhive au devenit accesibile cercetătorilor şi marelui public, după cum se observă prin Acordul semnat cu privire la arhivele Serviciului Internaţional de Localizare (ITS) din Bad Arolsen, Germania.

Apreciind pozitiv întoarcerea arhivelor în statele de pe al căror teritoriu au fost îndepărtate în timpul sau ca o consecinţă imediată a Holocaustului (Şoah).

Încurajăm guvernele şi alte organisme care menţin sau supervizează arhivele relevante să le facă disponibile pe cât de mult posibil publicului şi cercetătorilor, în concordanţă cu indicaţiile Consiliului Internaţional al Arhivelor, cu respectul cuvenit faţă de legislaţia naţională, incluzând clauze de intimitate şi de protejare a datelor, dar luând în consideraţie şi circumstanţele speciale create de Holocaust şi nevoile supravieţuitorilor şi a familiilor lor, în special în cazurile referitoare la documente emise sau datorate regulilor şi legilor naziste.

Educaţie, Comemorare, Cercetare şi Locuri memoriale

Recunoscând importanţa educaţiei şi a amintirii Holocaustului şi a altor crime comise de nazişti ca o lecţie eternă pentru întreaga umanitate,

Recunoscând prestigiul Declaraţiei de la Stockholm cu privire la Educaţia despre Holocaust, Amintire şi Cercetare, din ianuarie 2000,

Recunoscând că Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost scrisă, în datele ei semnificative, ca o înţelegere a ororilor care au avut loc în timpul Holocaustului şi recunoscând, mai departe, Convenţia ONU pentru Prevenirea şi Pedepsirea Crimei de Genocid,

Amintind de acţiunea ONU si a altor organisme internaţionale şi naţionale pentru înfiinţarea unei zile de comemorare a Holocaustului în fiecare an,

Salutând eforturile Grupului de Lucru (Task Force) pentru Cooperare Internaţională referitoare la Educaţia despre Holocaust, Amintirea şi Cercetarea sa (ITF) la aniversarea a 10 ani de existenţă, încurajând statele participante la Conferinţa de la Praga să coopereze îndeaproape cu Grupul de Lucru (Task Force) şi

Repudiind orice act de negare a existenţei Holocaustului şi combătând trivializarea sau diminuarea sa, dar încurajând, în acelaşi timp, opinia publică să ia atitudine împotriva unor asemenea acte de negare, trivializare sau diminuare,

1. Încurajăm cu tărie toate ţările să susţină sau să înfiinţeze ceremonii anuale, regulate spre amintirea şi comemorarea victimelor, şi să păstreze memoriale şi alte locuri ale amintirii şi martiriului lor. Considerăm că este important să se includă toate persoanele şi toate popoarele care au fost victime ale regimului nazist, printr-o comemorare demnă a sorţii lor.

2. Încurajăm toate ţările, ca fiind o importantă prioritate, să includă educaţia despre Holocaust (Şoah) şi despre alte crime ale naziştilor în curricula sistemelor lor publice de educaţie şi să ofere finanţare pentru pregătirea profesorilor, dezvoltarea şi obţinerea de resurse şi materiale necesare pentru o astfel de educaţie.

3. Crezând cu tărie că legea internaţională pentru drepturile omului reflectă lecţii importante ale istoriei, dar şi că înţelegerea drepturilor omului este esenţială pentru combaterea şi prevenirea oricărei forme de discriminare rasială, religioasă sau etnică, inclusiv a antisemitismului, sentimentelor anti-rromi, ne angajăm în prezent să includem educaţia despre drepturile omului în curricula sistemelor noastre educaţionale. Ţările ar putea dori să folosească o serie de mijloace suplimentare spre susţinerea unor astfel de cursuri, incluzând proprietăţile fără moştenitori, acolo unde este adecvat.

4. Deoarece se apropie perioada în care martorii direcţi ai Holocaustului (Şoah) nu se vor mai afla printre noi şi când locurile fostelor lagăre naziste de concentrare şi exterminare vor fi cele mai importante şi de netăgăduit dovezi ale tragediei Holocaustului, semnificaţia şi integritatea acestor locuri, incluzând toate părţile lor mobile şi imobile, vor constitui o valoare fundamentală referitoare la toate acţiunile ce implică acele locuri, şi vor avea o importanţă specială pentru civilizaţia noastră, dar în special pentru educarea generaţiilor viitoare. De aceea, facem un apel pentru o largă susţinere a eforturilor de conservare, pentru a salva acele resturi (ale lagărelor) ca mărturie a crimelor comise acolo, dar şi ca amintire şi avertisment pentru generaţiile viitoare, iar acolo unde este adecvat, potrivit legilor naţionale, să se ia în considerare declararea acelor locuri monumente naţionale.

Acţiuni viitoare

În îndeplinirea acestor scopuri, apreciem şi suntem recunoscători Guvernului Ceh pentru iniţiativa sa de a înfiinţa un Institut al Moştenirii Europene a Şoah la Terezin (Institutul Terezin) pentru a continua lucrările Conferinţei de la Praga şi Declaraţia de la Terezin. Institutul va servi ca forum voluntar pentru ţări, pentru organizaţiile supravieţuitorilor Holocaustului (Şoah) şi ONG-uri, astfel încât acestea să observe şi să promoveze schimbările din domeniile la care se referă conferinţa şi această declaraţie, dar şi să dezvolte şi să împărtăşească o serie de bune practici şi indicaţii, după cum este indicat în paragraful patru de la Proprietăţile Imobile (Reale). Va fi operaţional în cadrul reţelei altor instituţii naţionale, europene şi internaţionale, asigurându-se evitarea eforturilor identice de către membri diferiţi, de exemplu, referitor la activităţile Grupului de Lucru (Task Force) pentru Cooperare Internaţională asupra Educaţiei despre Holocaust, Amintirea şi Cercetarea sa (ITF).

Ca urmare a cursului conferinţei şi a Declaraţiei de la Terezin, Comisia Europeană şi Preşedinţia Cehă au notat importanţa Institutului ca fiind unul dintre instrumentele de combatere a rasismului, xenofobiei şi a antisemitismului în Europa şi în restul lumii, făcând apel şi la alte ţări şi instituţii să îl susţină şi să coopereze cu acest institut.

Pentru a facilita transmiterea informaţiilor, Institutul va publica rapoarte regulate asupra activităţilor legate de Declaraţia de la Terezin. Institutul va crea site-uri web pentru a facilita împărtăşirea de informaţii, mai ales în domeniul provenienţei operelor de artă, despre proprietăţi imobiliare, nevoile de asistenţă socială a supravieţuitorilor, obiecte iudaice şi educaţia despre Holocaust. Ca un serviciu folositor pentru toţi utilizatorii, Institutul va menţine şi posta liste de site-uri web sponsorizate de statele participante, de organizaţiile supravieţuitorilor Holocaustului (Şoah) şi ONG-uri, precum şi un site cu site-uri web referitoare la Holocaust.

De asemenea, îndemnăm ţările participante la Conferinţa de la Praga să promoveze, să disemineze principiile Declaraţiei de la Terezin şi să încurajeze acele ţări care fac parte din agenţii, organizaţii şi alte entităţi preocupate de aspecte educaţionale, culturale şi sociale din întreaga lume, pentru a ajuta la transmiterea de informaţii despre rezoluţiile şi principiile referitoare la domeniile incluse în Declaraţia de la Terezin.

O descriere mai detaliată a conceptului guvernului ceh pentru Institutul Terezin, ca şi Declaraţia Comună a Comisie Europene şi a Preşedinţiei Cehe, pot fi găsite pe site-ul Conferinţei de la Praga, urmând să fie publicate în timpul dezbaterilor conferinţei.

________________________________________

Lista statelor

1. Albania

2. Argentina

3. Australia

4. Austria

5. Belarus

6. Belgia

7. Bosnia şi Herţegovina

8. Brazilia

9. Bulgaria

10. Canada

11. Croaţia

12. Cipru

13. Republica Cehă

14. Danemarca

15. Estonia

16. Finlanda

17. Franţa

18. FYROM - Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei

19. Germania

20. Grecia

21. Ungaria

22. Irlanda

23. Israel

24. Italia

25. Letonia

26. Lituania

27. Luxemburg

28. Malta

29. Moldova

30. Muntenegru

31. Olanda

32. Norvegia

33. Polonia

34. Portugalia

35. România

36. Rusia

37.Slovacia

38. Slovenia

39. Spania

40. Suedia

41. Elveţia

42. Turcia

43. Ucraina

44. Regatul Unit al Marii Britanii

45. StateleUnite

46. Uruguai

47. Sfântul Scaun (observator)

48. Serbia (observator)