Context istoric

În această secțiune vom observa transformările din Germania, după ce puterea a fost preluată , în 1933, de Partidul Național Socialist condus de Adolf Hitler.

Facem asta pe două căi:

oferind o cronologie a  unor evenimente semnificative, din 1933 până la izbucnirea celui de al doilea război mondial

observând cum prejudecățile împotriva evreilor au fost introduse în curriculumul școlar, în Germania

Suntem recunoscători Wiener Library pentru permisiunea de a folosi unele texte, precum și Randall Bytwerk și Calvin College pentru unele imagini.


Cronologie


1933

În ianuarie 30, 1933, președintele Hindenburg îl numește pe Hitler cancelar.

În 27 februarie 1933 izbucnește un incendiu în clădirea Reichstagului.Naziștii au pretins imediat că aceasta a semnalat izbucnirea unei revoluții comuniste. Cine a provocat incendiul nu s-a aflat niciodată cu certitudine dar Hitler l-a convins pe Hindenburg să emită un Decret pentru protecția poporului și statului. Sub umbrela acestui decret naziștilor li s-au acordat puteri lărgite care le-a permis sa gestioneze o stare de urgență imaginară și să controleze toate forțele poliției.

Peste câteva luni s-a construit lagărul de concentrare Dachau iar naziștii au început sa aresteze comuniști, socialiști și lideri de sindicate. Dachau a devenit un centru de pregatire al forțelor de pază pentru lagăre de concentrare ( și mai târziu al comandanților) care au fost învățați să utilizeze tehnici de tortură pentru dezumanizarea prizonierilor lor.

                                             

Democrația parlamentară se termină odată cu Legea împuternicirii, care a permis guvernului să emită legi fără autorizare parlamentară.

A devenit acceptabil ca cei cu dizabilități să fie prezentați ca afectând puritatea rasei ariane iar cei cu boli mintale ar costa statul sume importante, sume imobilizate în instituții pentru boli mintale când ar putea fi folosite mai judicios pentru locuințe noi pentru muncitorii germani.

                                                         

Ca parte a politicii de coordonare internă, naziștii au:

-creat tribunale speciale pentru a pedepsi disidența politică

-au emis reglementări care au interzis evreilor să dețină funcții în serviciul civil sau în profesii juridice, medicale sau de învățământ

-au încurajat boicotarea magazinelor și afacerilor aflate în proprietatea evreilor și au început arderea cărților scrise de evrei sau de autori considerați indezirabili

1934

Trupele SA au fost esențiale în ascensiunea la putere a lui Hitler ( 2,5 milioane trupe SA față de 100,000 în armata regulată).Hitler știa că armata nu vedea cu ochi buni puterea SA, iar armata avea posibilitatea răsturnării lui, așa că a inițiat Noaptea cuțitelor lungi, un atac împotriva comandanților SA. Hitler a dispus arestarea lui Ernst Rohm și a numeroși alți lideri SA de către SS, care a crescut acum în importanță.

                                                           

Hindenburg moare în 2 august 1934.Hitler combină pozițiile de Cancelar al Reichului și de Președinte, autodeclarându-se Führer și Cancelar al Reichului sau Reichsführer (conducător al Reichului).

1935

Hitler anunță legile din Nurenberg.Aceste legi au anulat evreilor drepturile lor civile ca cetățeni germani și i-au separat de germani legal, social și politic. Evreii au fost , de asemenea, declarați ca rasă separată prin Legea pentru protecția sângelui și onoarei germane.Să fii evreu era acum determinat de ereditate; astfel, germanii au folosit rasa, nu credința sau practicile religioase, ca să definească un evreu. Această lege a interzis căsătoria sau relațiile sexuale între evrei și germani. Hitler a avertizat sumbru că dacă această lege nu rezolva problema, urma ca el să apeleze la Partidul nazist pentru o soluție finală.

Nu numai evreii au fost stigmatizați de Legile de la Nurenberg.

                                                       

1936

Berlinul a găzduit Jocurile Olimpice din 1936.Hitler a văzut în asta o ocazie perfectă pentru a promova o imagine favorabilă a nazismului în lume.Au fost construite stadioane și alte facilități olimpice monumentale. Lui Leni Riefenstahl i s-a solicitat să producă un film, Olympia, pentru a servi propagandei naziste. Unii au numit filmul ei anterior, Triumful voinței, una din piesele de propagandă cele mai reușite ale secolului. În acesta, ea îl prezintă pe Hitler ca pe un dumnezeu.

Jocurile au fost precedate de neliniști politice internaționale.Se chestiona posibilitatea ca regimul nazist să accepte termenii Cartei Olimpice de participare, fără restricții de clasă, credință sau rasă. Au existat voci care cereau boicotul jocurilor Olimpice de către SUA. Naziștii au garantat că vor permite evreilor germani să participe. Boicotul nu a mai avut loc.

În timp ce doi sportivi germani cu ceva ereditate evreiască au fost invitați să facă parte din echipa olimpică germană, atleta evreică Gretel Bergmann, una din cele mai bune săritoare în inălțime din lume, nu a fost.

Marea ironie a acestor Jocuri Olimpice a fost că, în țara ”superiorității ariene” Jesse Owens, starul afro-american al pistei de atletism a fost eroul indisputabil al competițiilor.

                                                         

1937

In fiecare an partidul nazist ținea un raliu.Dupa 1933 acestea s-au ținut în Nurenberg și s-au numit Raliurile din Nurenberg.Acestea au fost evenimente de propagandă majoră. Tema în anul 1937 a fost Raliul Muncii celebrând succesul naziștilor în reducerea șomajului. Semnificativ, a participat și fratele împăratului japonez care a și avut o întâlnire cu Hitler.

                                                         

Între timp, cu intensitate reînnoită, a continuat propaganda evreilor și orice pericol la adresa statului german a fost legată de evrei, în scopuri propagandistice.

În acest caz evreii sunt văzuți ca finanțatori ai Sovietelor.

                                                         

1938

În martie 1938,ca parte a planului lui Hitler de a uni toate popoarele de limbă germană, Germania a anexat Austria fără vărsare de sânge și cu aprobarea majorității covârșitoare a austriecilor.Nici o țară nu a protestat împotriva acestei violări a tratatului de la Versailles.

                                                          

În septembrie 1938 Hitler a complotat să preia zona din nord-vestul Cehoslovaciei, denumită Sudetenland, care avea trei milioane de cetățeni de limbă germană.Hitler nu a vrut să intre în Sudetenland fără să aibă siguranța că Marea Britanie și Franța nu se vor împotrivi.

La o conferință ținută în Munchen, Hitler a convins Marea Britanie, Franța și Italia să fie de acord cu cedarea Sudetenland,acestea alegând lîn locul unei confruntări militare, liniștea. Germania a ocupat Sudetenland în 15 octombrie 1938.

                                                 

În Germania, un antisemitism fățiș a devenit tot mai acceptat, vizând evreii cu ură.Aici mesajul venea chiar de la Hitler

                                                    

Campania urii a atins culmi în răbufniri ale violenței orchestrate în ”Noaptea de cristal” ( Kristallnacht), în 9 noiembrie 1938. Acest atac împotriva evreilor a fost inițiat de ministrul propagandei Joseph Goebbels în timpul căruia aproape 1000 de sinagogi au fost incendiate și 76 distruse. Peste 7000 de magazine și locuințe evreiești au fost jefuite, în jur de 100 evrei au fost uciși și circa 30000 evrei au fost arestați și deportați în lagăre de concentrare.În decursul a câtorva zile, naziștii i-au forțat pe evrei să își transfere afacerile arienilor și i-au gonit pe elevii evrei din școlile publice.

                                                          

1939

În 1 septembrie 1939 Hitler atacă Polonia, declanșând oficial al doilea război mondial. Două zile mai târziu, Marea Britanie și Franța, obligate prin tratat să ajute Polonia, au declarat război Germaniei. Armatele lui Hitler au utilizat tactica ”Războiului fulger”, Blitzkrieg, o combinație de ofensivă blindată și atacuri aeriene.În patru săptămâni Polonia este învinsă.Victoria militară a Germaniei a pus-o în poziția să poată instaura Noua Ordine, un plan pentru a abuza și elimina populații așa zis indezirabile, în special evreii și slavii.

                                                          

Școlile, terenuri de antrenament al prejudecății

Indoctrinarea copiilor germani a început din 1933 și a avut o influență majoră în a convinge tinerii germani că rasa ariană era superioară și toate celelalte erau inferioare și periculoase.

Nazismul a fost introdus în toate aspectele vieții școlare.Portrete ale lui Hitler și zvastici au apărut în toate școlile.Fiecare săptămână începea cu un salut hitlerist.

                                                           

Curriculumul școlar a fost modificat; simbolurile religioase au fost înlocuite cu zvastici;au fost introduse cărți antisemitice; copiii au fost învățați să recunoască evreii, Roma și persoanele cu dizabilități.

                                                       

În ultimii ani de școală copiii trebuiau să învețe ”știința rasială”( Rassenkunde) care era o dogmă pseudo-știință bazată pe genetică, așa cum o înțelegeau naziștii. ”Teoria rasială” stătea la baza și a altor discipline școlare.Scopul său educațional era să învețe copiii diferențele dintre conceptele de rasă, popor și națiune, așa cum erau ele definite de ideologia nazistă. Se punea un accent deosebit pe prezentarea așa ziselor pericole ale ”amestecului între rase”.

Activități ale tineretului hitlerist, în loc de școală

Între 1934 și 1937, membrii HitlerJugend ( Tineretul hitlerist) și ai Ligii fetelor germane nu au trebuit să frecventeze școala în zilele de sâmbătă, participând în schimb la două ore de instructaj politic, urmate de activități sportive și lucru manual.Orele de educație fizică erau de obicei în numar de 5 pe săptămână, în școli.

                                             

Aceste organizații nu erau parte a sistemului școlar dar erau infiltrate în multe aspecte ale activității școlare.

Alte exemple ale îndoctrinării

                                                          

În aceste exemplu copiii sunt învățați să recunoască un evreu prin forma nasului ca o cifră 6.

                                                           

Figura de sus prezintă un joc de societate pentru copii cu numele de ”Evreii afară”