Arte

Arhitecți

                                                                                  

Jozsef Vago

(1877 - 1947)

Jozsef Vago s-a născut în Oradea în anul 1877 și a studiat arhitectura în cadrul Universității din Budapesta, absolvind în 1900.

 

Și-a început activitatea lucrând pentru arhitectul secesionist ( Art Nouveau maghiară) Odon Lechner, a cărui influență poate fi observată în clădirile proiectate de Vago în Oradea.

 

Vago s-a remarcat prin proiectarea unor clădiri notabile din Oradea, precum Palatul Moskovits și barăcile de poliție (1913). Timp de mai mulți ani a lucrat împreună cu fratele său mai mare, Laszlo, arhitect și el.

 

După Primul Război Mondial, Jozsef Vago s-a mutat în Italia. În anul 1926 s-a înscris în cadrul unei competiții pentru proiectarea Palatului Națiunilor care avea să fie construit în Geneva, ajungând unul dintre cei patru câștigători care au colaborat la realizarea proiectului final.

 

S-a reîntors la Budapesta și a publicat mai multe cărți pe tema arhitecturii și a planificării urbane. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Jozsef Vago s-a mutat în Franța, unde a și murit în 1947, lăsându-și în urmă fiul, Pierre Vago, el însuşi un arhitect proeminent.

             

Moskovits Palace

Gendarmes school

Autori

                                       

Reuven Tsur 

Reuven Tsur s-a născut în anul 1932 în Oradea. Limba sa maternă era maghiara. Acesta deține un BA în literatură engleză și ebraică  obținut la Hebrew University, din Ierusalim, și un D. Phil. în engleză la University of Sussex.

 

Reuven Tsur este Profesor Emeritus de literatură evreiască și teorie literară la Tel Aviv University, fiind în repetate rânduri director la Katz Research Institute for Hebrew Literature. De asemenea, a fost și profesor vizitator la Hebrew University, Columbia University și la University of Lancaster.

 

De asemenea, Reuven Tsur este vice-președinte pe Orientul Mijlociu la International Association for Empirical Aestetics, și membru a numeroase consilii editoriale. A dezvoltat o teorie a poeticii cognitive, aplicând-o rimei, simbolisticii sunetului, ritmului poetic, metaforelor, poeziei și stărilor modificate de conștiință, stilului perioadei, genului, arhetipurilor, teoriei traducerilor, stilului decizional critic și competențelor critice.

Lui Reuven Tsur i s-a acordat Premiul Israel (2009) în „Literatură Generală”, pentru lucrarea sa cu privire la teoria literară: poetica cognitivă și prozodia poetică.

Pictori

      József Biró

(1907 - 1945)

József Biró a fost un distins academician şi critic de artă, îndeosebi în ceea ce priveşte arhitectura barocă. A scris numeroase publicaţii de cultură (incluzând Istoria picturii europene). Mai mult, a fost el însuşi un artist remarcabil:

 

S-a născut la Oradea şi a frecventat şcolile evreieşti din oraş (tatăl său, Mark Biró, a fost Directorul Şcolii evreieşti ortodoxe). József a absolvit la Budapesta şi a avut success în ciuda unui grav defect de auz.

Când au avut loc deportările în ghetoul din Oradea, József a reuşit să-şi folosească influenţa academică pentru a se salva pe el, pe soţia lui, Aniko Auer, şi pe părinţii lui de la detenţie.

Cu toate acestea, aşa cum documentează nepotul său, Adam Biró, în cartea sa excelentă "One must also be a Hungarian", tradusă de Catherine Tihanyi şi publicată de University of Chicago Press, aceasta nu a fost decât o graţiere temporară.

József a fost arestat de jandarmii maghiari ai Crucii cu Săgeţi într-unul dintre cele mai îngrozitoare episoade ale unor vremuri deosebit de dificile.

Tatăl său, anterior profesor la Oradea, a încercat să îl salveze şi l-a însoţit. Au fost torturaţi cu lame de ras.

Aşa cum relatează Biró: "Bunicul meu a şters sângele de pe spatele fiului său cu cămaşa, apoi au fost duşi aproape de podul suspendat (Lanchid, n.n.).  Acolo, pe malul Dunării, au fost legaţi unul de celălalt şi unul dintre ei a fost împuşcat pentru ca cel mort să îl tragă pe cel viu pe fundul apei. A fost tatăl cel care l-a tras în apă pe fiu? Sau invers?"

Crima a avut loc la 6 ianuarie 1945.



Erno Tibor

(1884 - 1945)


                                       

                                           

                                                                

                                                                        

                                                            

Erno Tibor (Fischer) a fost recunoscut ca un pictor talentat încă din primii ani ai săi în Oradea. Tânăr fiind, i-a fost oferită o bursă în Paris, unde a primit recunoaştere, fapt ce i-a permis să călătorească în Italia, Germania și Belgia.

 

S-a reîntors în Oradea pentru a-și continua experimentele sale în impresionism și post-impresionism. Ernő Tibor și-a expus lucrările în marile orașe ale Europei, dar a rămas ataşat de Oradea, punând bazele Școlii de Artă Frumoasă, care era frecventată de 12 studenți. De asemenea, a participat la Școala de Pictură din Baia Mare, fiind fascinat de aspectul Dobrogei și de tradițiile locale.

 

În ultima parte a vieții, s-a devotat captării atmosferei rurale, a muncii câmpului și a târgurilor de la sat.

 

Ernő Tibor se bucura de apogeul carierei sale când au fost introduse legile anti-evreiești, care l-au marginalizat ca artist.

 

În 1944, a fost închis în ghetoul din Oradea, iar apoi deportat la Auschwitz. A fost mutat dintr-un lagăr în altul, pierind în Dachau cu câteva zile înainte de eliberarea acestui lagăr.

Alex Leon

(1907 - 1944/5)

                                               

                                                   

Alex Leon (Lővinger Sándor) s-a născut în Petroșani, dar și-a dezvoltat abilitățile artistice în Oradea. Originar dintr-o familie modestă, a lucrat ca ucenic la un croitor, apoi ca litograf la tipografia Sonnenfeld din Oradea. Acolo și-a însușit tehnici de linogravură, dezvoltându-și abilitățile artistice.

 

Participând la diferite tabere de creaţie din România, a ajuns cunoscut printr-o expoziție proprie în Praga. În urma vânzării unei serii de litografii și a unei sponsorizări din partea unui donator, Alex Leon reușește să își îndeplinească visul de a se muta în Paris, unde va locui următorii trei ani. La Paris îl întâlnește pe Marc Chagal, cu care se împrietenește și alături de care își dezvoltă abilitățile, lucrând în studioul sculptorului Aristide Maillot.

 

Reîntors în Oradea ca maestru în meșteșugul său, principalele sale teme artistice au fost opresiunea, teama și lipsa de speranță. Alex Leon a prezis războiul în momentul în care naziștii au preluat puterea.

 

La vârsta de 35 de ani a fost reținut și trimis într-o lagăr de muncă forțată, ulterior fiind trimis pe front, de unde nu s-a mai întors vreodată.

Erno Grunbaum

(1908 - 1945)

                               

                                                

                                                

                                                  

                                                          

Ernő Grunbaum s-a născut în Oradea și, după ce a lucrat în pielărit și tâmplărie, a devenit ucenic pe sectorul de gravare la tipografia Sonnenfeld. Acolo s-a împrietenit cu tânărul evreu Alex Leon.

 

La vârsta de 24 de ani i s-a acordat o expoziție solo la Clubul Jurnaliștilor din Oradea, reputația sa căpătând avânt. Alte expoziții au avut loc în următorii ani.

 

Mare parte a picturilor sale aveau ca temă iminenta opresiune. Pictura de deasupra reprezintă un autoportret.

 

În 1944, a fost închis în ghetoul din Oradea și deportat la Auschwitz. De acolo a fost dus în alte lagăre și se crede că ar fi pierit la Mauthausen.

Moric Barat

(1880 - 1944)

Moric Barat s-a născut în județul Bihor. A studiat în Budapesta și la Academy of Fine Arts, în Munchen. Reîntors în Oradea, Moric Barat a participat la numeroase expoziții desfășurate cu regularitate în anii ’30, exponatele aparținând de la genul naturalist până la cel post-impresionist.

A pictat în ulei, cu acuarelă, pasteluri, peisaje urbane, interioare, picturi pline de viață, inspirându-se din sărbătorile evreiești.

Moric a fost, de asemenea, profesor și proprietarul unei librării din Oradea. În anul 1944, a fost trimis în ghetoul din Oradea și deportat la Auschwitz, unde se presupune că ar fi murit.

Jeno Elefant

(1899 - 1945)

Jenő Elefant s-a născut în Oradea în anul 1899 și a studiat la Hungarian Academy of Fine Arts din Budapesta în anii 1918/19. Reîntors în Oradea, a devenit unul din membrii fondatori ai Asociației de Arte Plastice alături de colegi artiști precum Alex Leon și Ernő Grunbaum.

 

A avut frecvent expoziții în anii ’30, dar în anul 1944 a fost înregistrat în ghetoul din Oradea și deportat la Auschwitz. De acolo a fost dus în alte lagăre, pierind în Mauthausen.

 

Încă avem de găsit opere de-ale sale.

Poeți

                                                

Magdalena Klein

(1920 – 1946)

Magdalena Klein a supraviețuit ororilor deportării și lagărelor de exterminare, dar a murit la scurtă vreme după, în vara anului 1946. Și-a lăsat testamentul sub formă poetică. Frumoasele ei poezii scrise de mână au fost păstrate cu meticulozitate într-un carnețel, care i-a fost încredințat înspre păstrare unui prieten neevreu, înainte să fie deportată. Domnul Szabados i-a returnat carnețelul după război.

 

Magda s-a născut în Marghita, România, într-o familie de clasă mijlocie, ca mezină între cei opt copii. În 1938, s-a mutat împreună cu părinții ei în Oradea și, abia începând să se bucure de viața într-un oraș mai mare, legile anti-evreiești au fost introduse una câte una. În poemul „Often a minute”, se observă determinarea ei de a lupta împotriva răului care se apropia.

OFTEN A MINUTE

 

Often a minute, a day, seem so slight.

My eyes glance at the news with fright

And I'm afraid to turn the radio on,

For again I hear of Jewish persecution.

 

First Germany, then Vienna;

Today Italy also enters the arena.

Even she can't stand these people

Who never did her any evil.

 

They haven't harmed, yet are disliked

And thrown prey to insult.

The youth that longs to live,

Is choked before it has a chance to breath.

 

Why are we uselessly persecuted?

Why is our fate so desolate?

 

But fight and contempt give us strength

To bear the filth of hatred.

And shaking off every speck of dust

This indestructible nation shall stand just.

 

For Jewish brother, let's not despair!

Our day, too, shall once come through

And the sun will brightly be shining.

Brothers, the Jewish spring will be arriving!

În 1944, Magda a fost deportată împreună cu familia ei din ghetoul din Oradea la Auschwitz. Sosirea acolo și separarea de cei dragi, în mod deosebit de mama ei în vârstă, a fost cel mai dificil moment pe care îl avea de îndurat, fiind descris într-una din ultimele sale poezii:

I ALWAYS KNEW

 

I always knew how much I loved you,

That I could never leave you behind.

My body may be a worthless worm,

But my soul from yours will never be torn.

 

Years were passing

And the horrible curse came true.

They locked us millions in cattle cars,

And even you, so faithful to the Almighty,

The murderers denied immunity.

 

I couldn't do for you a thing.

Watching you my eyes were weeping.

I wanted to follow you everywhere – even

At the price of my life, I thought then.

 

But on a horrible night, as our train

Slowed down and stopped in the open plain,

They stole you from me, my only treasure.

And yet, I could continue on further.

 

When the snow fell, I worried about you, only,

You were by my side at every step.

When I got tired, you led me ahead,

You stroked me, you held my hand.

 

This is how I survived the dreadfully big struggle

And I returned to the old abode.

Since then, I always search to find you, to reunite,

I expect you morning, noon, and night.

 

I always knew how much I loved you.

My soul has never left you,

Followed you even then,

And down here, lifelessly,

I play a farce – I mime,

This world is no longer mine.


Magda a supraviețuit ororilor lagărului de exterminare în mare parte cu ajutorul surorilor ei. Când a revenit la Oradea, ea a realizat că părinții ei, trei dintre surorile ei și familiile lor, precum şi tinerii ei nepoți au fost pierduți pentru totdeauna.

 

În poezia care urmează, Magda amintește marșul forțat de la Auschwitz la Hochweiller, de unde a fost eliberată după luni de muncă silnică:

I'M TELLING THE STORY


I'm telling the story today, for it has dawned.

I'm telling what has not yet been told.

For such a thing had never happened,

Although wretched barbarians lived before.

So cruelly, no one ever murdered,

So meanly, no one ever robbed.

Hellish suffering scraped our bodies

When we lost everyone.

We lost them in the dark of the night,

Allowed them to march into the mass grave.

And yet, we suffered on, for we could hope

To see them one day.

In rags, soiled, infested with lice,

Stabbed by hunger and lined up by fives,

Mother her child, and child her mother,

Waited with beating hearts to see each other.

When one day the bombs came like a message,

Everyone was happy, every faced beamed.

May we yet live to see the Russian friend!

Oh, may we just hold a red flag in hand

And see our murderous executioner shackled!

If need be, I don't care if we all perish,

Just that we live to see this one thing.

But in late autumn, they marched us on

Into the dark grim forest,

On to wild desolate lands.

Never to see the deliverance,

Unclad frail feet were trudging in the snow

To dig deep trenches with enslaved hands.

It was easier in Auschwitz in the dusty land.

In our thoughts we often returned home,

But sometimes our hope would abate.

Then one day, like a maddening dazzling dream,

Our saviors came on white horse and sleigh.

Seeing us, the splendid warriors cried

And swore revenge

On the Berlin executioner's hide.

From this bonding

We concluded an eternal alliance.

Blessed are your names to us

And blessed the memory of the day

When freedom was given to every slave

And men from animals were born men again.

În ultima sa poezie, Magdalena descrie impasul ei emoțional:

I LOVED TO WRITE

How much I loved to write in the old days-

If I laughed, cried, felt happy or sad,

I always, incessantly, wanted to write.

The present, the future, I lamented, enshrined.

And what happened yesterday I've felt, not seen.

Oh, I'm so scared in this cursed world

Where I lost my dearest shining leading light

In a horrible tempestuous night.

My life has closed forever.

My joy is shoddy and melancholy.

My laughter is hollow and unhappy.

I'll never laugh wholeheartedly.

Magda Klein a scris majoritatea poeziilor sale în maghiară. Traducerile în engleză au fost realizate de Susan Geroe și publicate de Fithian Press în 1996, în volumul poetic Pearls and Lace.

Otto Honig

(192x - 1944)

Pentru a familiariza cititorii cu Otto Honig, va trebui să îi duc în urmă, în perioada 1942-1944, în Oradea, mai exact la Liceul Dr. Kecskemeti. Această școală era asemănătoare unui liceu american, dar cu o curiculă mult mai vastă, care le permitea absolvenților să fie admiși direct la Facultatea de Medicină, de Inginerie etc. Erau 60 de elevi în clasa din care am absolvit, 16 fete și 44 de băieți.

 

Otto stătea undeva în ultimul rând, unde își putea scrie poeziile în timp ce profesorii predau matematică, istorie, geografie, materii de care nu îi păsa. Eram norocoși dacă ne citea vreuna din poeziile sale, publicate sub pseudonimul Otto Emil în mult respectatul Jurnal Literar Maghiar HID (pod, în română).

 

Prietenul său și mentor a fost celebrul poet Imre Horvath. În această perioadă se face un film la Oradea despre viața lui Imre Horvath, intitulat „Cântecul Proștilor”. Eu sper că va îl a include și pe Otto Honig, a cărui viață a fost luată la Auschwitz.

George Liebermann M.D.

                                                             Tradus de George Liebermann M.D.

                                   

Gloomy buggy

In the dusk of the gleam dawn 
Zooms with us a nice auburn buggy 
Coated with shiny gold 
Inside and beneath hubbub of heartbeats, 
Since there is no end, or border ahead.

It rushes, gallops on the road forward 
Never stops on its pale course. 
It absorbs and churns 
the blood in our hearts, 
ignores the heart's imploring cries 
And it wouldn't, the heart wouldn't move aside.

A large big bloody-red wave forms its cockpit 
Because the blood of the passed heart moves 
its wave forever up and down in gallop, 
throws off those done consumed 
Onto a cursed swaying chair.

That is the faint red chaos. 
And who reaches it, chants no more 
the blood inciting song of youth. 
In the distance can see his grave, 
And like a dream his tomb comes closer.

Then the cruel fate pushes 
The twisted hearts even farther, 
the desiccated bodies: blood drained 
lakes; they fall out under the buggy 
Onto the road of no return. 

      I stand in the plains

I stand here; crippled, limp, deafened. 
Still admire with twisted, contorted smile 
the spoiled mean world. 
And my damnations yell dreadful with burden, 
Painful and majestic thundering grief into the night.

I stood here forever, 
And noticed every minute of the exultant, 
Stupid, sluggish extinguished worlds. 
Sad awakening from the flash of a dream. 
Vicious struggles over bloody treasures, 
Every sigh of the bitter minutes.

I stand here not unlike a rude Quasimodo. 
And I who saw the noble somber poets 
Of the ancient world who cruised the 
Grand roads of Vergilius; fire of hells… 
Today, I still stand and see the deep 
Burning eyes of the glorious future.

I see and hope; maybe I will live to see 
The home of the noble enjoyment. 
I still stand tall, I, who refuse to be taken 
By the murderer's arm 
In this vicious, ravaging, repulsing Today. 
At the end, I stay pure in the world.


            Reprodus cu acceptul generos al Jewishgen.

Traducerea textului de pe pagina în limba engleză: colaborator voluntar, student Adrian F. Cioara, Oradea. Corectat de Maia Teszler.