Home Holocaust Evadare din ghetou

Evadare din ghetou

Evadările din ghetoul din Oradea, care au existat in mai-iunie 1944, au fost puţine. Un episod iese însă în evidenţă datorită ingeniozităţii, îndrăznelii şi organizării cu care a fost realizat. Acesta este rezultatul unei epidemii "false" de tifos care a permis unui număr de cel puţin 30 de oameni să fie mutaţi într-o clădire abandonată numită “spitalul de tifos” din interiorul ghetoului, de unde au reuşit să evadeze,după cum arată toate informaţiile existente azi, în România.

Cel puţin patru dintre cei implicaţi în această evadare trăiesc şi astăzi (în 2012), iar Asociaţia Tikvah a întâlnit şi a vorbit cu aceşti supravieţuitori pentru a aduna cât mai multe informaţii. Alţii, care nu mai sunt printre noi, şi-au relatat experienţele evadării în cadrul unor interviuri şi jurnale.

În decursul următoarelor luni ne vom continua cercetarea pentru a compune cea mai complexă relatare a ceea ce s-a întâmplat şi pentru a indica care au fost persoanele din Oradea şi din comunitatea mai largă care a permis ca acest lucru să se întâmple.

În decursul următoarelor luni (şi ani, posibil) ne vom continua cercetarea pentru a compune cea mai complexă relatare a ceea ce s-a întâmplat şi pentru a indica care au fost persoanele din Oradea şi din comunitatea mai largă care au permis ca acest lucru să se întâmple.

Vom împărţi prezentarea în următoarele secţiuni:

 Doctorii implicaţi în planul fundamental

 Relatările evadaţilor

            Agi şi Bela Zsolt (mama şi tatăl vitreg ai Evei Heyman)

Dr Miksa Kupfer şi familia sa

Familia Steiner 

             Cei care au ajutat în evadare

 

 Rutele de evadare în şi prin România

Înainte de a produce această prezentare completă am fost ajutaţi de o investigaţie anterioară realizată de cercetătorul Dániel Lőwy care a acordat un interes semnificativ istoriei evreilor din Oradea şi Cluj. Daniel Lowy a produs un rezumat detaliat al evadării care a fost tradus în limba engleză, din textul original în limba maghiară, prin bunăvoinţa Profesorului Ladislaus Lob.Suntem extrem de recunoscători că ne-au permis să reproducem traducerea în limba engleză care poate fi accesată făcând click pe steaua de mai jos.