Stimați donatori potențiali, de la terminarea proiectelor noastre majore nevoia de sprjin, financiar si altfel, a dispărut.


Acum continuăm să redactăm, adăugăm materiale, corectăm etc acest website in format bilingv și menținem activă pagina de Facebook a asociației precum si contul nostru de Twiter.

Micile costuri pe care le avem, administrative mai ales, sunt în prezent și continuă sa fie pentru o perioadă pe care nu putem să o determinăm acum acoperite princotizațiile membrilor fondatori si aportul, la nevoie, al unor voluntari.


Deci, NU NE DAȚI/TRANSFERAȚI bani acum! E posibil ca in viitor să revenim la o activitate consistentă iar dacă acest lucru se va întâmpla vom șterge acest anunț!

 

Donatorii din România 

Donatorii din România pot preciza numele Tikvah (nereprezentând vreun cost pentru aceștia) pentru a direcționa 2% din impozitul pe venit. Încurajăm cetățenii români să completeze formularul 230, precizând numele Tikvah, și să îl trimită la autoritățile care colectează taxele, acesta fiind un proces simplu.

Cea mai simplă metodă de a face o donație este prin Internet (online), aceasta ajutându-ne să menținem costuri scăzute, fiind, totodată, rapid și eficient și pentru dumneavoastră.

În cazul în care doriți să făceți o donație specifică pentru un proiect anume, sau doriți să cereți o îndrumare, vă invităm să utilizați pagina noastră de Contact.  

Donatorii din Marea Britanie

Donatorii din Marea Britanie ar putea beneficia de ajutor pentru donații (UK Gift Aid) în cazul în care aceștia ar dona în cadrul unor organizații caritabile care sprijină proiectele  Tikvah. S-a încercat obținerea unei aprobări din partea autorităților engleze potrivit căreia Asociația Tikvah să poată beneficia de sistemul de taxare și de regulile pentru organizațiile de caritate din Marea Britanie, dar schimbările cerute de către autorități cu privire la modificarea regulilor non-profit ale asociației sunt, la momentul actual, mult prea costisitoare pentru a face față.

Cea mai simplă metodă de a face o donație este prin Internet (online), aceasta ajutându-ne să menținem costuri scăzute, fiind, totodată, rapid și eficient și pentru dumneavoastră.

În cazul în care doriți să făceți o donație specifică pentru unul din obiectele noastre de activitate, sau doriți să cereți o îndrumare cu privire la ajutorul pentru donații (UK Gift Aid), vă invităm să utilizați pagina noastră de Contact.

Donatorii din Statele Unite ale Americii 

Asociația Tikvah, în calitate de organizție non-profit autorizată, satisface regulile americane de taxare, permițând deduceri din impozit. Cei interesați în a dona sunt rugați să ceară consultanță profesională în acest sens, în cazul în care au anumite nedumeriri.

Cea mai simplă metodă de a face o donație este prin Internet (online), aceasta ajutându-ne să menținem costuri scăzute, fiind, totodată, rapid și eficient și pentru dumneavoastră.

În cazul în care doriți să făceți o donație specifică pentru unul din obiectele noastre de activitate, sau doriți să cereți o îndrumare, vă invităm să utilizați pagina noastră de Contact. 

Donatorii din alte țări 

Întămpinăm cu bucurie donații din alte țări, dar nu putem preciza dacă donația dumneavoatră va fi deductibilă în sistemul de impozitare al țării din care faceți parte. 

Cea mai simplă metodă de a face o donație este prin Internet (online), aceasta ajutându-ne să menținem costuri scăzute, fiind, totodată, rapid și eficient și pentru dumneavoastră. 

În cazul în care doriți să faceți o donație specifică pentru unul din obiectele noastre de activitate, sau doriți să cereți o îndrumare, vă invităm să utilizați pagina noastră de Contact. 

Donații pe Internet (online) 

Pentru a asigura un serviciu online, Tikvah s-a alăturat la Paypal, facilitatea de plată prin Internet (online) care conduce această piață. Dând un click pe buton Paypal, veți fi direcționați pe o pagină de donație. Nu trebuie să fiți înregistrați la Paypal pentru a efectua donația.