În 1945, după cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea statelor din întreaga lume au înlocuit Liga Naţiunilor cu Naţiunile Unite, cu scopul de a opri războaiele între ţări şi de a oferi o platformă de dialog.

La 10 decembrie 1948, Naţiunile Unite au adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Pentru prima dată, Declaraţia Universală stabilea drepturile şi libertăţile fundamentale valabile pentru toţi oamenii.

Există un număr de materiale video pe site-ul Amnesty, care oferă tinerilor informaţii esenţiale despre Declaraţia Universală a Drepturilor Omului într-un format uşor de urmărit. În secţiunea noastră despre Naţiunile Unite, veţi găsi textul integral al Declaraţiei.

În timp ce Naţiunile Unite adoptau Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Europa înfiinţase un Congres în 1947, sub conducerea lui Winston Churchill, cu scopul de a redacta o Cartă a Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Discuţiile serioase au început odată cu înfiinţarea, în mai 1949, a Consiliului Europei. Dezbaterile cu privire la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cum a ajuns să se numească) au fost lungi şi aprinse, dar documentul final a fost semnat la Roma în noiembrie 1950.

Pe scurt, Convenţia garantează în mod deosebit:

- dreptul la viaţă,

- dreptul la un proces echitabil,

- dreptul la respectarea vieţii private şi de familie,

- libertatea de exprimare,

- libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie şi

- protecţia proprietăţii.

Convenţia interzice în mod deosebit:

- tortura şi tratamentul sau pedeapsa inumană ori degradantă,

- sclavia şi munca forţată,

- pedeapsa cu moartea,

- detenţia arbitrară şi ilegală, şi

- discriminarea în virtutea drepturilor şi

a libertăţilor stabilite prin Convenţie.

În secţiunea noastră despre Europa, veţi găsi textul integral al Convenţiei, precum şi lista diferitelor instituţii înfiinţate în Europa pentru a proteja cetăţenii şi a aplica drepturile Convenţiei. Fiecare stat a preluat principiile oglindite atât în Declaraţia Naţiunilor Unite cât şi în Convenţia Europeană, stabilind astfel legi care elaborează sau extind acele drepturi. În secţiunea noastră finală, Diverse ţări, ilustrăm câteva exemple referitoare la modul în care a fost efectuat acest lucru, acordând o atenţie specială cazului României.