Resursele pentru profesori
În această secţiune a site-ului nostru, dorim să ajutăm cât mai mult profesorii care predau Drepturile Omului sau profesorii care doresc să includă mai mult din acest domeniu în cadrul predării altor materii, fie ele Istorie, Ştiinţe Politice sau Ştiinţe Umaniste.
Prezentarea subiectului poate să constituie una dintre cele mai dificile părţi în predarea acestui subiect, deoarece lecţiile pot genera reacţii emoţionale semnificative; de aceea, este necesară o pregătire prealabilă temeinică. La început, petrecem timp ascultând profesorii din întreaga lume vorbind despre experienţele lor şi despre ideile lor referitoare la modul ideal de a prezenta acest subiect elevilor.
Apoi, avem în vedere practica propriu-zisă a Predării în şcoli, care are loc în mai multe ţări în prezent. Punem un accent deosebit pe cazul României şi pe cel al Marii Britanii, dar aducem exemple interesante regăsite în numeroase alte ţări.
Predarea Drepturilor Omului nu este posibilă fără abordarea evenimentelor din timpul Holocaustului. Cu toate că alte secţiuni ale site-ului nostru au în vedere imaginea de fundal a Holocaustului şi impactul său deosebit asupra Oradei, această secţiune oferă profesorilor acces la cele mai bune resurse oferite de Internet, pentru ca aceştia să le poată selecta şi include în planurile lor de lecţie.
Cu toate că numeroase lecţii au fost învăţate în urma evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial, se pare că omenirea este incapabilă să valorifice acele învăţături şi să le aplice în lume. Dovada este clară în secţiunea Alte genociduri care au avut loc începând cu cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv cele care continuă să aibă loc în timp ce citiţi aceste cuvinte. Una dintre consecinţele cruzimii omului este apariţia Refugiaţilor. Astfel de oameni nu sunt întotdeauna bineveniţi şi pot ajunge ţapii ispăşitori pentru alte nenorociri care se petrec în ţara lor gazdă.