Editura Muzeului Ţării Crişurilor a publicat, in 2010, cartea “Contribuţie la o istorie a industriei de fabrică la Oradea in perioada 1848-1948” , scrisa de dr. Ronald Hochhauser, inginer şi muzeolog. In prefaţa cărţii,Profesorul universitar dr. Ioan Godea, menţionează:”…lucrarea propusă de autor are…o valoare documentară cu totul excepţională…Bibliografia bogată, anexele, trimiterile topografice bilingve (româno-maghiare), hărţile, planurile şi schiţele urbanistice, fotografiile, ilustratele din epocă şi releveele se alătură textului scris, întregind astfel imaginea unei lucrări stiinţifice de excepţională valoare.”

Informaţiile furnizate în această carte sunt extrem de valoroase scopului “Tikvah” in acest subcapitol, în care dorim să arătăm parte din aportul semnificativ pe care întreprinzătorii evrei ai Oradei l-au adus la dezvoltarea sa economica.

Am apelat la autor cu rugămintea de a ne permite să reproducem fragmente de text si imagini din cartea domniei sale. Am primit această permisiune cu multă generozitate si eleganţă, iar noi ne exprimăm gratitudinea pentru aceasta.

Am selectat parte din acele fragmente in care (sperăm că fără eroare) am recunoscut personalităţi aparţinând etniei evreieşti).Pentru a nu crea confuzie, întrucât au fost reproduse doar fragmente din diferitele capitole si paragrafe ale cărţii, nu am mai indicat notele de subsol sau sursa fotografiilor, toate acestea fiind documentate in carte.

FRAGMENTE SELECTATE:

Evoluţia oraşului Oradea pe calea modernismului, realizarea necesităţilor sale economice, sociale şi, implicit, ale celor culturale s-au constituit în sarcini ale administraţiei locale. Din seria lungă de atribuţii ce apăsa pe umerii edililor s-a remarcat, drept cea mai importantă, cauza industriei orădene – un fundament al progresului oraşului şi al dezvoltării împrejurimilor sale.

Îndeplinirea cu succes a dezideratelor economice – în general, sprijinirea industriei sub toate aspectele sale – în particular, au depins, înainte de toate, de veniturile urbei, oricum insuficiente chiar şi pentru acoperirea cheltuielilor publice. Pentru a rãspunde obligaţiei de a contribui la activitatea industrială, conducerea oraşului s-a bazat pe abilitatea cetăţenilor săi mai înstăriţi (comercianţi şi industriaşi, în mare parte persoane de confesiune israelită), care au contribuit hotărâtor la susţinerea vistieriei oraşului, prin investirea unor importante sume de bani şi prin impozitele substanţiale pe venit, plătite în urma derulării afacerilor.

III. DOMENIILE ŞI REPREZENTANŢII INDUSTRIEI DE FABRICĂ ORĂDENE

Exploatarea forestieră „La Roche şi Darvas”

A fost o întreprindere care s-a ridicat la nivelul marilor întreprinderi industriale europene, din branşă, graţie bazei sale materiale solide. Rezistând diferitelor greutăţi ale vieţii economice, pe întreg parcursul existenţei sale a devenit un factor economic important al comitatului Bihor.

Firma era cunoscută şi apreciată, ea sponsorizând cu sume generoase activităţile culturale şi umanitare din oraşul Oradea.

Moara cu valţuri „Jakab Weinberger”

Moara a fost întemeiată de Jakab Weinberger în anul 1884, pe un teren situat pe şirul Pecze42. După numai câteva luni de funcţionare a morii, proprietarul s-a asociat cu Mór Aufricht, împreună cu care a dus mai departe destinele acesteia, sub noua denumire a sa: Moara cu valţuri „Emilia”.

Vedere generală contemporană ilustrând Moara cu valţuri„Emilia”.

Moara cu valţuri „Adria”, Adolf Moskovits şi Fiii

Moara a fost înfiinţată în anul 1890, pe o suprafaţă de 3.000 metri pătraţi, fiind situată pe strada Vámház.

Ansamblul arhitectural al Morii cu valţuri „Adria”, proprietari Adolf Moskovits şi Fiii. Clădirile sale au fost distruse, aproape în totalitate, de un incendiu pro­dus în anul 1922.

Moara cu aburi „Léderer şi Kálmán”

Vedere generală a ansamblului arhitectural Fabrica de spirt şi moara „Léderer şi Kálmán”.

Fabrica de spirt „Mór Moskovits şi Fiul”

Dintre fabricile oraşului Oradea, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o activitate susţinută a fost depusă de Fabrica de spirt „Mór Moskovits şi Fiul”.

Fig. 1. Vedere generală a ansamblului arhitectural Fabrica de spirt „Mór Moskovits şi Fiul” (în planul îndepărtat). Este de remarcat poarta de acces, originală, din fier forjat, respectând canoanele Artei 1900 (vezi Fig. 2).

Fig. 2. Portalul de intrare în fosta fabrică de spirt (copie fidelă a originalului). Este tot ceea ce a mai rămas în urma demolării fabricii, în 2007. Starea sa de conservare este satisfăcătoare, bunul cultural având valoare istorică, ceea ce o predestinează prezervării.

Fabrica de spirt „Léderer şi Kálmán”₉₅

A fost una dintre cele mai vechi întreprinderi, cu un rol important în dezvoltarea industriei şi a comerţului oraşului Oradea. Fabrica de spirt „Léderer şi Kálmán” a fost fondată în anul 1857.

Fabrica de spirt şi drojdie „Adolf Moskovits şi Fiii”

Fabrica de spirt şi drojdie a fost fondată de către Adolf Moskovits sub formă de firmă individuală, fiind înregistrată în anul 1876.

Fig. 4. Relicva ansamblului arhi­tectural Fabrica de spirt şi drojdie „Adolf Moskovits şi Fiii”. Starea sa de conservare este deteriorată. Chiar şi aşa, are o reală valoare istorică şi se pretează clasării în categoria de monument indus­trial.

Ţesătoria de bumbac „Regner & Weisz”

Fabrica a fost constituită la 1 ianuarie 1928, sub formă de societate în nume colectiv.

Fabrica de şireturi, dantele şi panglici „Electra”

A fost fondată în perioada interbelică – aproximativ în jurul anului 1928 – de către Lipót Incze, inginer constructor, un cunoscut om de afaceri din Oradea.

… în testamentul său datat pe 2 noiembrie 1943 Lipót Incze a lăsat moştenire întreprinderea cu toate accesoriile şi creanţele sale, unui număr de 42 de muncitori, tehnicieni şi funcţionari, care au servit-o până atunci cu neţărmurită conştiinciozitate176.

Textul integral al testamentului a fost publicat în ziarul Nagyvárad, din 19 februarie 1944, alături de un comentariu, pe măsura acestui gest nobil: „Toate celelalte evenimente, petrecute ieri în oraş au devenit neînsemnate, în raport cu testamentul lui Lipót Incze, dat publicităţii. Timp de o zi, populaţia oraşului a dat uitării problemele cotidiene, fiind sub influenţa conţinutului testamentului mărinimos, unic în felul său. Nu ne amintim despre o asemenea tradiţie, nu putem da un exemplu imediat, referitor la un caz similar, când cineva îşi lasă ca moştenire propria fabrică, valoroasă, exclusiv muncitorilor săi cei mai destoinici, în semnul colaborării fidele şi oneste. Fireşte, familia lui Lipót Incze a luat cunoştinţă cu consimţământ şi consideraţie de dispoziţia acestuia. Băiatul defunctului, inginerul László Incze şi-a manifestat dorinţa de a preda uzina noilor proprietari, în semn de omagiu pentru tatăl său”177.

Ceremonia de predare a fabricii s-a desfăşurat într-o atmosferă emoţionantă. În cadrul discursului său, băiatul lui Lipót Incze a rostit următoarele: „…vă predau Fabrica de dantele, şireturi şi panglici „Electra”. Îngrijiţi-o, conduceţi-o cu aceeaşi dragoste şi chibzuinţă socială precum a făcut-o tatăl meu. Sufletul său nobil să vă fie călăuză şi ajutor spre învingerea obstacolelor ridicate în viaţa de zi cu zi. Dumnezeu să vă fie alături, bunătatea Sa să vă călăuzească în tot ce faceţi”

Sub noul regim politic, fabrica a fost mutată pe strada Dimitrie Cantemir, în locul fostei Fabrici de pălării şi cloşuri „Flora”, primind în 1952 denumirea Drum Nou.

Fabrica de pălării „Heller şi Deutsch”

A fost o întreprindere de frunte în industria locală care, graţie sârguinţei celor doi proprietari, a devenit cunoscută în toată Transilvania. Produsele sale, de calitate superioară, au fost promovate cu regularitate în ziarele locale, prin sloganuri precum: „Pălăria mea nu se strică de ploaie, nici de zăpadă deoarece e cumpărată de la Heller şi Deutsch”

Fabrica de blănuri „ József Leichner”

Istoricul acestei fabrici a început în anul 1926.

…

În cursul anului 1944, când membrii familiei Leichner au fost deportaţi, întreprinderea s-a ruinat. Patronul firmei nu s-a mai întors din lagărul morţii de la Auschwitz, conducerea fabricii fiind preluată de fiul său, György Leichner.

….

Odată cu naţionalizarea, firma şi-a schimbat denumirea în „1 Mai”.

Fabrica de pantofi şi cizme „Farkas Moskovits şi Asociatul”

La 10 februarie 1924, întreprinderea şi-a schimbat denumirea în Fabrica de ghete „Derby”.

Fabrica de ghete „Carmen”

Această fabrică, reprezentativă pentru Oradea câtă vreme şi-a desfăşurat activitatea, a fost fondată la 1 ianuarie 1923, într-un cadru modest, sub formă de societate în nume colectiv. Ea a funcţionat, cu un caracter manufacturier, într-un spaţiu închiriat din strada Alexandri nr. 42, avându-i ca acţionari principali pe Jenő Steiner, Miksa Hillinger şi Adolf Katsher, cu toţii specialişti de succes în domeniu.

După naţionalizare a primit denumirea de Fabrica de încălţăminte „Solidaritatea”.

Fabrica de lăzi şi articole din lemn „Dávid Flegmann şi Asociatul”

Tipografia „Sonnenfeld” (1856-1948)

Tipografia „Sonnenfeld” a luat fiinţă în 1856, la iniţiativa lui Simon Sonnenfeld, fiind de tradiţie în viaţa oraşului. Progresiv, ea s-a modernizat, ajungând una din tipografiile de referinţă din Transilvania.

Tipografia „Ármin Laszky” (1874-1919)

Această tipografie a luat fiinţă în anul 1874, fiind înregistrată ca şi firmă individuală la 13 martie 1876.

Tipografia „József Láng” (1890-1919)

Această tipografie a fost constituită în 1890, de către József Láng, prin preluarea Tipografiei „Ottó Hügel”.

Fabrica de eter „Aurora”

Această societate comercială pe acţiuni a fost întemeiată la 27 august 1905 de către Fabrica de spirt „Adolf Moskovits şi fiii”, cu scopul de a prelucra produsele ei secundare.

Întreprinderea chimică şi farmaceutică „Vesta”

Întreprinderea chimică şi farmaceutică „Vesta” a fost constituită la 3 aprilie 1920, la iniţiativa farmacistului-chimist dr. Ármin Messinger,

Fabrica de agrafe şi piepteni „Farkas Rippner”

Fabrica de agrafe şi piepteni a fost înfiinţată în anul 1914.

„Celluloid” fabrică pentru perii

S-a înfiinţat conform statutelor acceptate în adunarea generală de constituire din 27 august 1924… La 25 ianuarie 1927, printre membrii consiliului de administraţie a fost ales industriaşul Farkas Rippner, însuşi fondatorul Fabricii de agrafe şi piepteni mai sus amintite.

Fabrica de piepteni şi bachelită „Isomit”

Această fabrică a luat fiinţă la 1 aprilie 1936, sub formă de societate în nume colectiv, având iniţial între 20 şi 40 de muncitori322. Ea s-a ocupat cu fabricarea pieptenilor şi a altor obiecte casnice din răşină artificială.

Proprietarii fabricii au fost Eugen Birnfeld şi Iuliu Weis care, datorită presiunilor ce planau asupra evreilor în perioada celei de a Doua Conflagraţii Mondiale, au emigrat în Palestina.

A fost situată pe str. Millerand, nr. 12.

Fabrica de cărămidă şi ţigle „Vulcan”

A fost fondată la 23 iulie 1906, sub formă de societate pe acţiuni330. Dintre membrii consiliului său de administraţie îi scoatem în evidenţă pe Jakab Weinberger, proprietarul Morii cu valţuri „Emilia”, Emil Adorjan şi Ede Kurländer, avocaţi şi Sándor Ullmann, comerciant.

Deşi nu dispunem de suficiente date despre această cărămidărie, am considerat importantă amintirea sa, deoarece a fost cea care a produs cărămizile – un număr de 4 milioane – pentru construirea Palatului Vulturul Negru, un mare şi reprezentativ monument de arhitectură, în stil secession, pentru Transilvania, imobil despre care profesorul universitar dr. Ioan Godea afirma: „...constituia un centru al vieţii sociale şi culturale a oraşului şi una dintre operele majore ale arhitecţilor Marcell Komor şi Dezső Jakab”.

Stabilimentele Româneşti „Melocco”

Antecesoarea Stabilimentelor Româneşti „Melocco” şi-a început activitatea în anul 1890, fiind o sucursală a Fabricii de articole din ciment şi construcţiuni „Péter Melocco”, din Budapesta.

Ea a fost situată pe strada Szöllős nr. 16 (conform numerotării din prezent nr. 22-24). În cadrul său, au fost produse articole din ciment, elemenţi din beton armat, dale pentru pavaje şi tuburi de canalizare, cât şi alte articole pentru construcţii334.

La 17 iunie 1922, sucursala de la Oradea s-a transformat în societate pe acţiuni, sub denumirea Stabilimentele Româneşti „Melocco”, având ca şi obiect de activitate, în plus faţă de cele enumerate mai sus, vânzarea materialelor de construcţii. În 1923 întreprinderea a fost preluată de familia Czitter, păstrând denumirea anterioară.

…

Unitatea productivă a constituit nucleul în jurul căruia s-a întemeiat, în anul 1952, Întreprinderea de azbociment şi articole de ciment.

Fabrica mărfurilor industriale de ciment, asfalt şi catran „Izsó Rosenberg”

Diferite modele de plăci din ciment şi marmură, destinate pavajelor de interior:

Prima fabrică de cărămizi din calcar şi nisip, din Oradea

Dezvoltarea rapidă a construcţiilor din oraşul Oradea –spre exemplu lucrările de edificare ale Palatelor Weiszlovits, Darvassy, Sonnenfeld şi Apollo, ale caselor Fodor, Markovits-Mathéser şi Róth, cum şi a Şcolii de Jandarmi – a impus înfiinţarea pe rând a noi fabrici de cărămidă, deoarece producţia celor existente nu reuşea să acopere cererile publice.

Fabrica de „Aerolith” patentat

Această societate pe acţiuni a luat fiinţă la 10 ianuarie 1912. Scopul său a fost obţinerea dreptului de fabricaţie pentru producerea şi folosirea în construcţii a „pietrei de construcţii” patentate de inginerul budapestan Jenő Ris; de asemenea, a urmărit şi confecţionarea acesteia din beton sau alte materiale plastice, precum şi producerea, comercializarea şi utilizarea în construcţii a pietrei artificiale marca „Aerolith”. Din consiliul său de administraţie au făcut parte printre alţii: Imre Darvas, proprietar al Exploatării forestiere „La Roche şi Darvas”, Miklós Moskovits, patron al Fabricii de spirt „Moskovits şi Fiul” şi József Kőszeghy, inginerul şef al oraşului.

Fabrica de articole de metal şi tinichea „Grünwald şi Asociaţii”

… în anul 1922, când împreună cu fraţii săi, Hermann Grünwald, un renumit bijutier şi Mór Grünwald, concesionarul băilor situate în Grădina Kossuth din Satu Mare, au fondat Fabrica de articole de metal şi tinichea „Grünwald şi Asociaţii”, din 1924 „Fraţii Grünwald”394.

Fig. 2. Suport pahar/ţap/halbă de bere promovând berea marca Dreher-Haggenmacher. Produs al Fabricii de articole de metal şi tinichea „Fraţii Grünwald” Oradea.

Avântul remarcabil înregistrat de industria de fabrică, mai cu seamă în perioada de după 1870, a scos în evidenţă concomitent şi evoluţia comerţului. Cele două domenii economice s-au supus influenţei venite din partea sistemului bancar, pe atunci în devenire la Oradea1. Conexiunile reciproce dintre ele s-au constituit, până la urmă, ca fundament ale unei vieţi economice şi culturale moderne distincte.

…

Încă din perioada Evului Mediu, Oradea a fost un oraş comercial însemnat. Acest atribut l-a dobândit şi graţie poziţiei sale geografice avantajoase, el situându-se la răscrucea unor importante drumuri comerciale, aşa cum am mai arătat pe parcursul discursului nostru. Ca atare, pe lângă comerţul cu caracter local şi zonal, un loc de frunte în viaţa economică a oraşului de atunci, dar şi de mai târziu, l-a ocupat comerţul de tranzit2.

Procesul de industrializare demarat după revoluţia din 1848-1849 din cadrul Imperiului absolutist, urmat de unul de urbanizare generală, a dat naştere unei noi categorii de producători şi consumatori – burghezia industrială, comercială şi cea financiară, pe de o parte, şi proletariatul de fabrică, pe de altă parte. Aceste categorii de oameni au renunţat treptat la forma de viaţă asigurată în exclusivitate doar de mica producţie rurală. Pentru garantarea necesarului zilnic, ei au recurs şi la forma de aprovizionare, civilizată, deservită de categoria de comercianţi de tip nou. Cele două categorii de comerţ, producţia rurală – comercializată în târguri – şi cea a noilor comercianţi – desfăşurată mai cu seamă în spaţii închise, special amenajate – au continuat să coexiste, dăinuind până azi.

Magazinele, de cele mai felurite profiluri, au fost deschise pe ambele maluri ale Crişului Repede, pe principalele artere şi scuaruri ale oraşului: strada Fő, strada Sas, strada Zöldfa, Piaţa Szent László, aşa-zisa Piaţă mică, iar ceva mai târziu şi scuarul Nagyvásártér, aşa-zisa Piaţă mare. Aceste prăvălii au fost în majoritatea cazurilor luate în chirie de către oamenii de afaceri. Chiria cea mai mare, până la un raport de 6 la 1, în comparaţie cu cea plătită pentru spaţiile comerciale situate pe strada Fő, a fost solicitată pentru magazinele situate pe strada Zöldfa5. Explicaţia rezidă în faptul că aceasta era artera de legătură, aşa-zisă „a pieţei”, dintre cele două târguri ale oraşului – Piaţa mică şi Piaţa mare – care era traversată de o ramură a liniei ferate intraurbane. Pe aceasta se realiza aprovizionarea cu mărfuri a străzii respective. Nu este lipsit de interes nici faptul că exista o tradiţie de lungă durată şi bine înrădăcinată, potrivit căreia locuitorii din mediul rural nu treceau Crişul Repede spre a-şi face cumpărăturile pe malul drept al râului. Acesta a rămas un apanaj al populaţiei înstărite a oraşului.

Ridicarea comerţului orădean la un „nivel înfloritor, demn de invidiat”, aşa cum arăta şi arhivarul de odinioară al oraşului Lajos Lakos, s-a datorat în exclusivitate categoriei de comercianţi evrei, stabiliţi aici.

…                                      

Depozitul şi magazinul de mirodenii, delicatese, vinuri, citrice şi ape minerale „József Popper junior”

Prăvălia de mirodenii a fost fondată în 1887, într-un cadru modest. Calitatea superioară a produselor comercializate şi serviciile amabile oferite de micul magazin i-au adus faimă în oraş. Drept urmare, patronul a ridicat rangul magazinului la nivel de băcănie, înfiinţând şi un depozit în nemijlocita sa vecinătate, situat la intersecţia străzilor Fő şi Sztaroveszky. Din punctul de vedere al dotării tehnice şi al etalării mărfii, magazinul s-a ridicat la nivelul celor similare din Budapesta. Spre exemplu, acesta a fost utilat cu aparatură electrică pentru prăjit cafea, spre satisfacţia deplină a gospodinelor.

Firma avea drept obiect al preocupării comercializarea apelor minerale „Borsec” – considerată drept „Regina apelor minerale” –, „Vita” şi „Matild” – provenind de la sursa Bodoc –, precum şi a diferite tipuri de vinuri spumante, de producţie indigenă şi franceză, vinuri de masă, vinuri desert, coniac „Martell”, diferite specialităţi de romuri şi lichioruri. De asemenea, desfăcea produsele Fabricii de ciocolată „József Manner şi Asociatul”, lac de padiment marca „Kitz şi Meller”, precum şi muniţie de armament pentru vânătoare. Firma lui „József Popper junior” se bucura şi de prestigiul de a fi fost furnizorul Spitalului comunal al comitatului Bihor şi al mai multor instituţii româneşti precum Fundaţia Jiga.

Magazinul de porţelanuri şi sticle „Károly Ignác Deutsch”

A luat fiinţă în 1877, când Deutsch a preluat magazinul, care funcţiona de mai multă vreme, de la József Sonnenfeld. Încă în anii de pace şi bunăstare dinaintea Primului Război Mondial, activitatea comercială desfăşurată de firmă a depăşit cadrele unui magazin de provincie, mai cu seamă după ce la conducere s-a instalat Dénes Ödön Deutsch, fiul proprietarului. În branşa de comercializare a obiectelor de sticlă şi porţelan, unitatea a devenit una dintre cele mai de seamă emporii de pe cuprinsul monarhiei. În afară de aceste obiecte, a scos la vânzare, la preţ de producător o serie de mărfuri: becuri electrice de calitate superioară, lustre de cele mai variate forme şi dimensiuni. De asemenea, firma oferea consumatorilor servicii de instalări electrice de o execuţie ireproşabilă, devizul şi proiectarea aferente fiind puse la dispoziţia clienţilor în mod gratuit.

În anul 1909, firma lui Deutsch a intrat în afaceri cu Fabrica de sticlă din Pădurea Neagră, formând o societate anonimă, cu un capital social de 700.000 coroane. Printre produsele caracteristice fabricii de sticlă, comercializate în magazinul societăţii din Oradea s-au numărat borcanele de conserve de dimensiuni mari şi mici, cu capace marca „Viktória”, care asigurau o închidere ermetică25. În anul 1917, când fabrica a fost vândută, valoarea capitalului social a scăzut la 245.000 coroane – în urma rambursării acţiunilor retrase.

În anul 1920, firma a fost preluată de un consorţiu, care a dus mai departe bunul renume al ei. În consecinţă, în perioada imediat următoare, prăvălia a îndeplinit, concomitent, rolul de depozit al fabricilor de sticlă de pe cuprinsul Ungariei şi de magazie principală a Fabricii de ceramică din Hollóháza (azi localitate în Republica Ungaria), a Fabricii de porţelan din Schlaggenwald şi Chodaui (ambele azi localităţi ale Republicii Cehia), precum şi a Societăţii pe acţiuni „Fraţii Brünner”. Evoluţia afacerii în bune condiţii a persistat chiar şi pe timpul crizei economico-financiare din deceniul patru al secolului al XX-lea.

După relansarea economică a ţării, oferta magazinului cuprindea un mare asortiment de produse de sticlă şi porţelan, articole de menaj, tacâmuri mărcile „Urs” şi „Wellner” şi din alpaca cromată. De asemenea, ea viza şi o bogată ofertă de cadouri. Pentru potenţialii clienţi, patronii au pregătit, din complezenţă, o expoziţie permanentă în care au fost etalate, cu gust, produsele destinate comercializării.

Postăvăria „Jenő Deutsch”

Din rândurile tinerei generaţii de comercianţi ai oraşului din perioada interbelică s-a remarcat proprietarul unui magazin de postavuri. Este vorba de Jenő Deutsch care, graţie cunoştinţelor sale profesionale acumulate la Viena, Komarno (azi în Republica Slovacă), Budapesta şi Győr (azi în Republica Ungaria), a reuşit să menţină faima comercială a oraşului Oradea, în condiţiile unei noi economii, în formare, circumscrise Regatului României.

Imediat după terminarea Primei Conflagraţii Mondiale, a fondat propriul său magazin de postavuri şi stofe – marfa expusă fiind procurată din marile capitale europene ale momentului – care, între anii 1918 şi 1934, a funcţionat în Palatul Vulturul Negru. După acea dată, prăvălia s-a mutat în strada Avram Iancu nr. 429. Mulţumită iscusinţei cu care şi-a condus afacerea, postăvăria a devenit, după cum afirmă presa vremii, cea mai mare din Ardeal, fiind cunoscută şi peste hotarele României. Calitatea produselor comercializate răspundea celei mai exigente concurenţe din epocă. Astfel, la nivelul anului 1938, oferta magazinului cuprindea o diversă varietate de stofe de ultimă modă, produse ale unor fabrici renumite: Fabrica de postav „Scherg” şi Fabrica de postav „Tellmann”, ambele din Braşov; Fabrica de postav „Azuga”; Fabrica de stofe pentru paltoane „Gündisch & Simonis” din Cisnădie. De asemenea, după desene proprii, firma producea pentru întreaga Românie stofe speciale din fire englezeşti, având brandul „De-De”30.

Pe lângă timpul consacrat perfecţionării sale profesionale, Jenő Deutsch a participat activ la numeroase acţiuni caritabile.

Atelierul mecanic şi garajul „Andriska şi Rosenbaum”- cea dintâi reprezentanţă „Ford” la Oradea

Perioada Primului Război Mondial, dar şi cea care a urmat au cunoscut o dezvoltare rapidă a tehnicii şi tehnologiei. Au fost construite, printre altele, avioane militare şi de pasageri de o siguranţă sporită, a fost inventat radioul, iar în locul automobilelor pufăitoare şi zgomotoase au apărut vehicule similare, cât de cât mai silenţioase. În acest domeniu, fabricile de automobile de pe cuprinsul Europei n-au reuşit să facă faţă solicitărilor. Din cauza acestui fapt, două mari fabrici de automobile americane, „Ford” şi „Chevrolet”, au comercializat, pe teritoriul bătrânului continent, mii de maşini. Prin costul lor convenabil, acestea au devansat pe piaţa aferentă domeniului, mai scumpele maşini fabricate în Europa.

Cele două fabrici americane concurente căutau în diferite ţări reprezentanţi pentru plasarea propriilor produse.

Henry Ford (1863-1947), personalitate marcantă a vieţii industriale din prima jumătate a secolului al XX-lea, a desemnat ca reprezentanţi, la Oradea, pentru maşinile sale, pe Kálmán Andriska şi Simon Rosenbaum. Primul s-a ocupat de partea tehnică, cel de-al doilea de latura comercială a afacerii. La cerere, clienţii au fost instruiţi în mod gratuit în privinţa exploatării autovehiculului33. Sub conducerea celor doi, atelierul a cunoscut o rapidă dezvoltare, dobândind un renume în toată ţara. Pe lângă îndatoririle legate de postura de vânzător intermediar, în atelierul condus cu pricepere s-au executat lucrări de sudură electrică, de alezare a cilindrilor, de strungărie. De asemenea, s-au confecţionat roţi dinţate şi s-au efectuat tot felul de reparaţii la tractoare. Serviciul auto, care comercializa benzină şi uleiuri de motor, era situat pe strada Delavrancea nr. 15.

Repercusiuni asupra vieţii populaţiei orădene   

 

Progresele realizate de către industria de fabrică şi comerţul de tip nou au influenţat profund modul de viaţă şi de gândire al locuitorilor oraşului.

La puţin timp după trecerea la structura statală dualistă, evenimentele majore din oraş, alături de târgurile săptămânale, erau diferitele petreceri publice cu dans şi seratele muzicale. După 1890, situaţia a evoluat, graţie infrastructurii în devenire şi creşterii numărului populaţiei. Existenţa în sânul acesteia a unor categorii sociale exigente, cu gusturi rafinate, a influenţat în mod direct fenomenul. Această categorie şi-a organizat petrecerea timpului liber la ore prestabilite şi în conformitate cu codul bunelor maniere. Activităţile agreate cu predilecţie constau în: vizite reciproce la domiciliu, invitaţii la cină, concerte de cameră, prezenţa la baluri şi alte întruniri cu scop caritabil. Paleta a fost completată cu participările la activităţile sociale şi culturale desfăşurate de diferite asociaţii, iar după 1900, la spectacolele de teatru, cabaret şi cinema. Reprezentaţiile erau urmate de obicei de ieşiri la restaurante, la cofetării sau la cafenele – cu precădere la cele amplasate în Piaţa Bémer. În aceste localuri – mai cu seamă în cafenele –, oamenii din elita clasei mijlocii (aşa-zişi dzsentri – a se citi gentri) purtau conversaţii, citeau ziare locale şi străine, aflau ştiri şi vorbe defăimătoare, se informau reciproc.

Creşterea exigenţei populaţiei s-a reflectat şi în amenajarea spaţiilor de locuit. S-a răspândit mobilierul tipic civismului, a sporit interesul faţă de mobilierul francez şi englez din piele specială, dar nu a fost ocolită nici oferta unor importante fabrici de mobilă, ca de exemplu cea a lui Kálmán Rimanóczy senior, din Oradea, dar mai ales a celor din Arad. Podelele antreurilor, ale bucătăriilor şi ale băilor erau constituite din plăci de ciment şi marmură de tip mozaic, produse la Fabrica de articole de ciment, construcţii de beton, canalizări şi industria asfaltului „Izsó Rosenberg”, iar cele ale camerelor din parchet lăcuit. Pentru a da un aspect plăcut locuinţelor, populaţia şi-a instalat, pe pereţii interioarelor, lucrări de artă şi fotografii de familie, folosind ca ornamente auxiliare aparate de telefonie, sonerii şi lustre procurate, cu precădere, de la Magazinul de porţelanuri şi sticle „Károly Ignác Deutsch”. Spaţiile erau încălzite cu sobe de fier (produse cu precădere la Reşiţa) şi de teracotă, bogat ornamentate cu motive eclectice şi mai apoi secession, alimentate cu cocs achiziţionat de la Fabrica de spirt aerian.

Schimbările evidente din viaţa socială şi-au pus, de asemenea, amprenta asupra vestimentaţiei populaţiei. Îmbrăcămintea nu s-a mai procurat direct de la Paris, Viena, Budapesta, ci prin intermediul magazinelor specializate din oraş. Acestea aveau vitrinele aranjate cu gust, după modelul prăvăliilor similare din Occident. Din multitudinea şi din varietatea de articole oferite de magazine amintim: fracurile elegante, smochingurile şi jachetele confecţionate din cele mai fine stofe englezeşti şi scoţiene, blănurile, paltoanele de piele, mănuşile şi alte piese de marochinărie, pălăriile de dame şi domni. Rochiile de damă la modă, oferite de magazine, erau ornate cu panglici şi dantele. În egală măsură a fost răspândită purtarea costumelor şi a capoatelor.

Stilul modern de viaţă a mai impus participarea la Maial, la petrecerile câmpeneşti din cursul verii organizate în Városliget şi Grădina Rhédey, excursiile la Băile Episcopale şi la Băile Felix, cu scopul efectuării unor băi de tratament şi agrement sau, pur şi simplu, a unor plimbări în pădurile din apropiere. Antrenul a fost întreţinut şi de către restaurantele din staţiuni, care asigurau pe parcursul întregii zile meniuri specifice, băuturi alese şi muzică interpretată de lăutari. Aceste ieşiri la iarbă verde au dus până la urmă la dezvoltarea turismului local. Parte a vieţii urbane au constituit-o şi băile publice, dintre care, poate cea mai renumită era cea cu aburi, proprietatea arhitectului şi a omului de afaceri orădean, Kálmán Rimanóczy senior. Dat fiind numărul mare de populaţie evreiască a oraşului, dezvoltarea băilor trebuie să fi avut la bază existenţa băilor rituale ale acestora.

Un alt aspect al modului de viaţă l-au reprezentat competiţiile sportive. Pentru început, remarcabile au fost concursurile hipice, desfăşurate în vecinătatea târgului de cai şi cu precădere pe terenul de călărie care a funcţionat pe locul actualului Parc Petőfi, utilizat iniţial de către armată, cele de scrimă şi de mers pe jos, precum şi cele de ciclism şi tenis de câmp. În sezonul rece, la mare modă era patinajul. Ceva mai târziu, s-a impus atletismul. Treptat, oraşul a fost cucerit de pasiunea pentru mai noul sport al secolului al XX-lea, fotbalul.

Odată cu evoluţia standardului de viaţă, atenţia edililor s-a îndreptat şi asupra îmbunătăţirii serviciilor de sănătate şi siguranţă publică. În timp ce în domeniul sănătăţii progresul a fost unul lent, sfera siguranţei publice s-a etichetat a fi una favorabilă.

ACTIVITATEA UNOR INDUSTRIAŞI ŞI COMERCIANŢI LA ORADEA

Dinamismul vieţii economice orădene s-a datorat şi unei pături sociale de investitori locali, persoane înstărite, cu influenţă, angrenate în conducerea destinelor urbei. Aceştia au participat activ – în număr constant, de circa 60 de persoane – la dezvoltarea economico-socială, financiară, arhitectonică şi culturală a oraşului, prin investirea unor sume importante de bani şi prin impozitele pe venit substanţiale, plătite de pe urma afacerilor. Numele lor a fost publicat cu periodicitate în presa epocii, la fel şi cuantumul impozitelor achitate către vistieria oraşului, aşa cum indică, spre exemplu, şi evidenţa Biroului de impozite orăşenesc, publicată în ziarul Tiszántúl, din 30 august 1914. Dintre cele 110 persoane nominalizate de respectiva statistică, se evidenţiază, printre alţii: Lajos Weinberger, proprietarul Morii cu valţuri „Emilia”, Adolf Moskovits, patronul Societăţii pe acţiuni pentru industrie şi agricultură” Adria”, Károly Andrényi, deţinător de Antrepozit de fierărie, Emil Weiszlovits, posesorul Hotelului „Parc”, Károly Ignác Deutsch, comerciant de sticlărie şi porţelanuri, Izsó Rosenberg, fabricant de materiale de construcţii, Vilmos Rendes, arhitect, şi József Popper junior, proprietar de băcănie şi depozit angro de mirodenii, delicatese, vinuri, citrice şi ape minerale₁.

Câteva trăsături comune i-au caracterizat pe industriaşii şi pe comercianţii orădeni. Majoritatea erau de confesiune israelită, urmaţi fiind de cei de etnie maghiară şi, în mai mică măsură, de cei proveniţi din familii româneşti. Au fost cu toţii buni prospectori ai vieţii comerciale din epocă, ştiind să dezvolte, pe plan local, ramurile care tocmai lipseau de pe piaţă. Chiar dacă unii au venit de pe alte meleaguri şi s-au stabilit la Oradea, au devenit în scurt timp fii ai oraşului, pe care l-au slujit cu devotament, participând la prosperitatea sa. Au ştiut să-şi dezvolte propriile afaceri şi să-şi apere propriile interese, fără a leza interesele comunităţii. S-au implicat şi în alte domenii ale existenţei urbei: cel confesional, cel intelectual şi, nu în ultimul rând, în cel caritabil. Au participat activ la viaţa sportivă a oraşului, care tocmai în acea perioadă se contura. Au fost, de asemenea, servitori loiali ai regimurilor politice, chiar dacă uneori acestea veneau în contradicţie cu propriile convingeri.

Kálmán Weisz - fabricant de textile

Kálmán Weisz a fost unul din reprezentanţii generaţiei noi a industriaşilor care au continuat activitatea economică a predecesorilor, după terminarea Primului Război Mondial şi înfăptuirea Marii Uniri. S-a născut în anul 1899 la Satu Mare unde, tatăl său era un cunoscut comerciant de postavuri. Şi-a efectuat studiile în oraşul natal şi Bratislava.

După terminarea războiului, dornic de ascensiune, a plecat la Viena şi Berlin, unde a acumulat cunoştinţe profesionale la cele mai renumite magazine de textile.

În anul 1921, Weisz şi-a deschis, la Satu Mare, un magazin de postavuri, fiind şi reprezentantul unor firme de textile străine renumite: Heinrich Piski, Poviller et Comp., Mark Ados şi Julius Hirschl, până în anul 1925.

Atunci când importul materialelor textile a fost îngreunat prin aplicarea de taxe vamale prohibitive, el a decis să înceapă producţia acestora în ţară. Spre a-şi realiza planul, s-a decis asupra oraşului Oradea, din motivul distanţei mai mici faţă de Budapesta unde, de asemenea, avea interese de afaceri. A cumpărat un teren, pe care a construit o fabrică de textile dotată cu cele mai moderne maşini de ţesut şi împletit, sub numele „Regner & Weisz”. Fabrica avea depozite atât la Bucureşti, cât şi în oraşele Satu Mare, Timişoara, Arad, Galaţi şi Brăila. Graţie profesionalismului dobândit, Weisz a reuşit să înfrunte şi greutăţile din anii marii crize economice mondiale.

Simon Klein - fabricant de pălării

Asemenea lui Jenő König, Simon Klein a fost şi el un alt renumit fabricant de pălării. A fost tipul comerciantului care a reuşit să se realizeze datorită sârguinţei sale. S-a născut la 6 februarie 1892, în Oradea. În tinereţe s-a iniţiat, în meseria de negustor de obiecte de mercerie, la depozitul cu ridicata a renumitei firmei orădene Silbermann şi Asociatul. Apoi, a ajuns la Budapesta, la depozitul angro al firmei Ignác Agulár, care se bucura, la acea dată, de un renume mondial. Acolo, a dobândit temeinice cunoştinţe profesionale. Reîntors la Oradea, a ocupat o funcţie de conducere, în cadrul filialei firmei Fülöp Wallerstein şi Fiii. În 1914 a fost recrutat. În timpul războiului, a luptat pe fronturile din Rusia, Serbia şi Italia, fiind rănit în repetate rânduri. Pentru sacrificiul său de pe front a fost distins cu mai multe decoraţii şi medalii.

După terminarea conflictului armat, Klein a revenit la Oradea şi a deschis un magazin de pălării, confecţii şi mercerie. În 1919, a pus bazele unei fabrici de pălării de dame, după modelul renumitei Fabrici de pălării „Siegfried und Orenstein” din Viena, în cadrul căreia a deprins secretele meseriei. Fabrica de la Oradea a fost utilată cu mijloace de producţie moderne, începându-şi activitatea cu specialişti aduşi din Germania. În jurul anilor 1922-1923, Klein şi-a extins domeniul de activitate, producând pălării pentru domni şi a inaugurat un magazin de modă pentru doamne16. Produsele sale, realizate mereu în conformitate cu ultimele cerinţe ale modei marilor capitale, Paris, Londra, Roma, au fost valorificate în mai multe localităţi din Transilvania şi la Bucureşti unde, rând pe rând, şi-a deschis filiale. Chiar şi în timpul marii crize economice, în fabrica şi magazinul lui Simon Klein lucrau între 100 şi 120 de angajaţi.

De asemenea, a fost şi el un participant activ la viaţa socială a oraşului, sprijinind o serie de acţiuni de binefacere.

József Leichner - fabricant de blănuri

József Leichner a fost unul dintre acei industriaşi ai oraşului Oradea care au dobândit renume atât în Regatul României, cât şi în străinătate, graţie profesionalismului său şi a introducerii pe piaţă a noi produse de calitate. Activitatea fabricii sale de blănuri, fondate în 1926, a însemnat un pionierat în România, în acest domeniu industrial.

El şi-a efectuat studiile la Viena. După terminarea acestora, s-a perfecţionat la Berlin şi la Paris. Ca rezultat al deprinderilor şi al experienţei dobândite, a ajuns la concluzia că şi în cadrul industriei de îmbrăcăminte din blănuri este necesară crearea unui produs de serie care să fie utilizat de mase largi de oameni. Chiar dacă ideea nu era originală, s-a remarcat prin adaptarea – creativă – la domeniu şi aplicarea în spaţiu geografic. Inovaţia sa, în acest sens, a mai constat şi în fabricarea blănurilor fine din piele de miel. Pieţele din străinătate au apreciat instantaneu utilitatea acestor produse, fabricarea fiind preluată şi în Anglia, Germania şi ţările scandinave. Dezvoltându-şi continuu fabrica, József Leichner a reuşit să asigure locuri de muncă pentru 180 de angajaţi. În anul 1930, a participat la Expoziţia mondială destinată produselor din blană, de la Leipzig, unde a fost distins cu o diplomă de merit. Exportul produselor sale a fost obstrucţionat de restricţiile de devize. Drept recunoaştere a meritelor sale deosebite, a fost ales membru al conducerii Halei Comerciale din Oradea. În anul 1931, a obţinut decoraţia Ordinul Comercial şi Industrial, clasa a II-a. Un an mai târziu, a primit acelaşi ordin, de data aceasta, de clasa I.

Fabrica de blănuri „József Leichner” a avut o filială şi la Bucureşti, depozite în centrele mai importante din ţară, iar în străinătate reprezentanţe la Viena, Leipzig şi Paris

Sámuel Motzen - fabricant de blănuri

Fabricant şi exportator de blănuri, Sámuel Motzen a fost unul dintre acei oameni care s-au afirmat prin efortul propriu. Provenind dintr-o familie săracă, s-a străduit să studieze. ştiinţele abstracte. A venit la Oradea în anul 1905, unde a trebuit să lupte cu greutăţile inerente începuturilor de carieră.

Simţul său comercial cizelat l-a ajutat să observe cerinţele pieţelor de profil, din statele situate în Europa Centrală. În 1920 a înfiinţat o firmă profitabilă, care s-a ocupat cu colectarea, prelucrarea şi exportul articolelor din pene. După o activitate susţinută timp de un deceniu, datorită tendinţelor de autarhie, activitatea de export a intrat în regres. Acest declin l-a determinat să-şi îndrepte atenţia spre alte domenii ale industriei.

Deşi industria blănăriei din România era dezvoltată, nu producea piei Chevraux (de capră şi ied), produs francez de o calitate superioară. România plătea mari accize pentru importul sortimentelor de piei care nu se fabricau în ţară. Observând fenomenul, Motzen a înfiinţat în anul 1931, Fabrica de piele „Majestic” care, în scurt timp, a ajuns să lucreze cu 80 de angajaţi. Fabrica sa a produs – în exclusivitate pentru România – piei Chevraux şi, în paralel, piei de antilopă.

Departamentul tehnic al uzinei a fost condus de inginerul György Krausz, iar cel comercial de David Deutsch, ginerele proprietarului. Anterior, acesta din urmă a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Fabricii de piei „Citron et Deutsch” din Mediaş. În fabrica din Oradea a lucrat şi fiul său, Béla Motzen.

Alături de activitatea economică, Sámuel Motzen a desfăşurat şi o bogată activitate socială. În anul 1932 a fost ales vicepreşedintele comunităţii israelite ortodoxe din Oradea.

Jenő Steiner - directorul general al Fabricii de ghete „Carmen"

Jenő Steiner a fost tipul omului care, prin efort propriu, a ajuns în funcţii de conducere, pornind de la cele mai de jos trepte ale meseriei.

S-a născut la 1873, în comuna Halastó, din comitatul Vas (azi în Republica Ungaria). Încă de la vârsta de 11 ani a lucrat ca ucenic la mai mulţi cizmari, unde a învăţat meseria vreme de peste patru ani. Ajungând la Budapesta, şi-a dezvoltat cunoştinţele profesionale şi culturale la cursurile serale organizate de sindicatele muncitorilor. S-a perfecţionat de aşa manieră încât, în anul 1891, la vârsta de 18 ani, a devenit redactor la revista de specialitate Cipész (Pantofarul).

În 1894 se afla deja la Cluj, unde a lucrat în calitate de maistru la un comerciant de piei. Din 1895, a colaborat cu cotidianul Népszava (Glasul poporului). Pentru articolele sale publicate în acest ziar, prin care încuraja muncitorii să lupte pentru apărarea propriilor interese, a fost condamnat la închisoare. Deoarece guvernul de la Budapesta persecuta activitatea politică a proletariatului organizat în Partidul Social Democrat, al cărui simpatizant a fost şi Steiner, în 1898, împreună cu alţi lideri ai partidului, a fost expulzat din oraş.

Ajungând la Viena, în calitate de specialist a avansat, în scurt timp, în funcţii de conducere. Modelele de încălţăminte proiectate de el au atras atenţia imediat, fapt pentru care a fost ales membru al Academiei de modă din Viena. Articolele sale, publicate în renumite reviste de specialitate ale vremii, din Imperiu şi străinătate, i-au facilitat contactul cu fabricantul de ghete Tamás Bata, din oraşul Zlin (azi în Cehia). Împreună au înfiinţat Prima fabrică de piei „Bata”, în cadrul căreia lui Steiner i-a revenit sarcina de aprovizionare cu materii prime, cu preponderenţă din Transilvania. Concomitent a editat revista Der Werkmeister (Maistrul de fabrică) şi a înfiinţat Asociaţia şi casa de pensii a maiştrilor şi angajaţilor din fabricile de piei şi încălţăminte₂₆.

La câţiva ani după terminarea Primului Război Mondial, în anul 1922 Steiner a hotărât lichidarea afacerilor sale din Viena şi s-a stabilit în oraşul de pe Crişul Repede. Observând că în România galanteria şi producţia de încălţăminte pentru copii era deficitară, a creat Fabricile de ghete „Carmen” şi „Primus”, precum şi Fabrica specială de produse chimice „Esta-Sun”27. Aceste trei fabrici au asigurat locuri de muncă unui număr de aproximativ 800 de muncitori.

Activitatea desfăşurată de Jenő Steiner a dovedit cât de util poate fi pentru un oraş un asemenea industriaş şi om de afaceri.

Jenő Weisz - proprietarul Fabricii de încălţăminte „We-Ego”

Jenő Weisz s-a născut la Debrecen, provenind dintr-o familie de muncitori. Ocupaţia tatălui său, cea de pantofar, l-a impulsionat spre a deprinde tainele acestei meserii. În perioada anilor 1903-1910, şi-a însuşit cunoştinţele necesare în oraşul natal, la prăvălia lui Béla Glück. În 1910 a venit la Oradea, pentru perfecţionare, lucrând în magazinul fraţilor Spreng. În anul 1913 s-a asociat cu Mór Gelbert, deschizând împreună un magazin de încălţăminte şi modă pentru domni, sub numele „Weisz şi Gelbert”. Acestei activităţi fructuoase i-a pus capăt izbucnirea Primei Conflagraţii Mondiale, Weisz fiind încorporat şi trimis pe front, unde a fost rănit grav.

Revenit la Oradea în anul 1919, bolnav de rinichi, a fost calificat invalid. Cu toate acestea, Hala Comercială din oraş l-a ajutat să-şi continue activitatea comercială. Succesul obţinut în anul 1924 – la Expoziţia Halei Comerciale – cu încălţămintea de lux pentru dame, l-a determinat să producă în serie mare. Şi-a înfiinţat propria fabrică, a utilat-o cu maşini moderne, producând încălţăminte marca We-Ego, deosebit de apreciată în tot Regatul României29. Chiar şi în timpul anilor de criză economică, fabrica a asigurat locuri de muncă pentru 100-120 de muncitori. După perioada recesiunii, s-a profilat şi pe producţia de încălţăminte pentru copii₃₀.

Jenő Weisz a fost membru al Halei Comerciale şi al Asociaţiei Industriaşilor din România.

József Reich - fabricant de acid carbonic şi oxigen

József Reich s-a născut la Újfehértó (în limba germană Ratzfert, în prezent localitate în judeţul Szabolcs-Szatmár-Bereg din nord-estul Ungariei) în anul 1865. Şi-a efectuat studiile în şcoala celor mai renumiţi rabini. A ajuns la vârsta de 17 ani la Oradea, unde tatăl său era funcţionar la comunitatea israelită ortodoxă. La vârsta de 18 ani a preluat conducerea unei fabricii de sifon, situată pe calea Clujului. La acea vreme acidul carbonic, necesar sifonului, se obţinea printr-un procedeu rudimentar, din acid sulfuric şi dolomită.

Dornic de afirmare, a plecat în Germania – la Leipzig, Berlin şi Breslau – pentru perfecţionare, unde şi-a însuşit secretele fabricării acidului carbonic, studiind îndeaproape instalaţiile moderne aferente. Revenit la Oradea, a înfiinţat în 1904 Fabrica naţională de acid carbonic, prima unitate de acest fel din provincie₃₂. Utilajele necesare fabricării acidului carbonic lichid au fost produse de el însuşi – prin acest gest reuşind să obţină economii însemnate –, din Germania procurând doar un compresor. Acidul carbonic produs de fabrica sa a fost utilizat în mai toate aşezările din estul Imperiului.

După terminarea războiului şi odată cu schimbările politice survenite prin unirea Transilvaniei cu Patria Mamă, producţia fabricii a scăzut, din cauza concurenţei cu alte fabrici similare. Cu toate acestea, învingând dificultăţile, Reich a reuşit să-şi extindă domeniul de activitate prin reprofilare, producând oxigen, vital în activitatea spitalelor.

A fost un participant asiduu la activitatea comunităţii israelite ortodoxe din Oradea, fiind ales preşedintele acesteia în 1927. În perioada mandatului său în cadrul acestei comunităţi a înfiinţat un modern abator ritual, la standarde europene

János Rippner - fabricant de ace şi celuloid

János Rippner provenea dintr-o familie săracă. După terminarea şcolii elementare, a devenit ucenic la Mihály Leipnik, care avea unul dintre cele mai mari magazine din oraş. În scurt timp a fost promovat în funcţia de comis-voiajor al firmei, pentru toată partea de est a Imperiului dualist.

Alături de cumnatul său, în anul 1909, a pus bazele Magazinului de galanterie, cu ridicata, „Leitner şi Rippner”. După doi ani petrecuţi în comerţ, şi-a propus pornirea unei afaceri îndrăzneţe şi de proporţii. Înainte de aceasta însă, a vizitat Fabrica de ace din Sachen (Germania) şi fabricile de celuloid de pe cuprinsul Franţei. Întors la Oradea, împreună cu fratele sãu, Vilmos, a înfiinţat Fabrica maghiară de ace şi celuloid S.A., primind o finanţare substanţială din partea băncilor cu activitate la Oradea. Cu toate că noua afacere a demarat bine, în anul de crizã 1913 secţia de ace a fost vândută. Subunitatea de celuloid a rãmas, în continuare, proprietatea familiei.

În timpul Primului Conflict Armat Mondial, Rippner a participat la luptele de pe fronturile din Rusia şi România.

După război, în anul 1919, s-a stabilit la Budapesta unde, împreună cu vărul său, Pál Rossinger, a creat firma „Rosinger şi Rippner”. Un an mai târziu, această firmă a deschis un depozit angro la Viena, urmat în 1921, de un altul la Oradea. Multă vreme, depozitul de la Oradea a fost unul din cele mai însemnate de pe cuprinsul Transilvaniei..

Farkas Rippner - director al Fabricii de agrafe şi piepteni

Farkas Rippner s-a născut în 1886, la Oradea. Din cauza stării familiale modeste, după absolvirea studiilor medii s-a angajat la Fabrica maghiară de ace şi celuloid S.A. din localitate, fondată în 1911. Graţie sârguinţei de care a dat dovadă, în scurt timp a avansat într-una dintre funcţiile de conducere ale fabricii. Înainte de izbucnirea Marelui Război, Rippner a cumpărat acţiunile firmei aflate în pragul falimentului. Cu un capital insuficient şi în condiţii extrem de grele, fabrica a reuşit să se revigoreze şi să devină profitabilă.

După terminarea războiului şi în noile condiţii istorice, fabrica a beneficiat de avantajul de a fi singura, în acest domeniu industrial, din România. Produsele sale au fost valorificate pe întregul teritoriu. În timpul marii crize economice din perioada interbelică, fabrica a asigurat locuri de muncă celor circa 200 de angajaţi.

Fiul său, György Rippner, a moştenit spiritul comercial şi sârguinţa tatălui, absolvind Academia Comercială din Berna, unde a obţinut titlul de doctor. El a participat activ, alături de părintele său, la conducerea fabricii

Sándor Wasserstrom - fabricant de cărămizi şi redactor al revistei „Népünk” („Poporul nostru”)

Sándor Wasserstrom a fost un reprezentant de frunte al evreimii din Oradea, a cărui contribuţie la progresul economic şi cultural al oraşului a fost esenţială.

S-a născut la 7 iunie 1887, în Oradea şi, conform tradiţiei strămoşilor săi, şi-a început studiile la şcoala evreiască. Ambiţia care îl caracteriza, dar şi setea de a-şi însuşi cunoştinţele laice, l-au determinat să-şi continue studiile la Gimnaziul Ordinului Premonstratens. Mai apoi s-a înscris la Academia de Drept însă, la vârsta de 22 ani, şi-a întrerupt studiile şi s-a căsătorit. Apoi a preluat comerţul en détail al tatălui său, reuşind să-l dezvolte într-unul en-gros.

În anul 1918, a cumpărat Fabrica de cărămizi „József Guttmann”, situată în Csillagváros (Oraşul stelar), zona Salca, care funcţiona aici din 1879. De asemenea, şi-a adjudecat şi terenurile învecinate, pe care, alături de producţia de cărămizi, a realizat o fermă agricolă model41. Apoi a trecut la parcelarea terenului din jurul fabricii, creând locuri pentru construcţii de case, pe o întindere de circa 15 străzi. Prin acordarea unor facilităţi beneficiarilor, a devenit posibilă construirea parţială a coloniei Wasserstrom. Săpăturile de salvare efectuate la faţa locului cu scopul descărcării terenului de sarcină arheologică au scos la iveală un număr mare de bunuri culturale. O parte din ele se găsesc în diferitele colecţii ale Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea.

O curiozitate anecdotică a coloniei Wasserstrom a fost arborele sădit de locuitorii acesteia, lângă care ar fi aterizat forţat avionul cu care se reîntorcea de la Paris viitorul suveran al României Mari, Carol al II-lea, plecat din ţară împreună cu amanta sa, Magda Lupescu.

Încă din tinereţe, Sándor Wasserstrom a desfăşurat o bogată activitate publicistică, ocupându-se mai ales de problemele sociale ale evreilor. A participat activ la mişcarea religioasă Mizrachi, devenind în anul 1928 preşedintele, pentru Transilvania, al acestui curent.

Jenő Grünwald – lăcătuş

Jenő Grünwald s-a născut la 10 noiembrie 1869, în comuna Botiz din judeţul Satu Mare de astăzi. După însuşirea cunoştinţelor în meseria de lăcătuş şi a experienţei de şapte ani, acumulate în conformitate cu prevederile vechiului sistem de breaslă, s-a stabilit la Oradea unde, în 1893, a înfiinţat un atelier de lăcătuşărie. În atelierul său s-au executat lucrări de lăcătuşărie şi feronerie, pentru majoritatea clădirilor mai importante din oraş, cum ar fi: Palatul Primăriei, Palatul Moskovits, Casa Rimanóczy, terasa Cafenelei Royal, Şcoala de Cadeţi (azi locaţie a Muzeului Ţării Crişurilor), Şcoala de Jandarmi (azi în componenţa Universităţii din Oradea). Mulţumită sârguinţei şi simţului artistic de care a dat dovadă, atelierul său a devenit cunoscut şi în alte oraşe mai mari de pe cuprinsul răsăritean al monarhiei Austro-Ungare, fiind solicitat cu comenzi în repetate rânduri. Astfel, firma sa a executat feroneria Palatului Comitatului, din Aiud, Palatului Tribunalului, din Zalău, a Hotelului „Miramare”, din oraşul port Crikvenica (azi în Croaţia), a Hotelului”Pallace” şi a mai multor palate din Budapesta. Tot de numele lui Grünwald este legată şi introducerea, în premieră la Oradea, a sudurii cu autogen, care permitea, deopotrivă, îmbinarea şi debitarea pieselor turnate, a organelor de maşini, ale pieselor din bronz, cupru şi aluminiu43.

După un stadiu de perfecţionare efectuat în străinătate, în 1911 Grünwald a înfiinţat o Fabrică de rulouri din fier/oţel, probabil unică la acea vreme, la nivelul oraşelor din provincie44. La scurt timp după înfiinţare, fabrica a fost asaltată cu un număr mare de comenzi, venite pentru început, din partea unor comanditari din Satu Mare, Debrecen şi Nyíregyháza (azi în Republica Ungaria).

În perioada Marelui Război, Grünwald a activat la Fabrica maghiară de tunuri din Győr, în postură de funcţionar al departamentului tehnic şi proiectant de maşini-unelte, obţinând rezultate remarcabile.

În anul 1922, împreună cu fraţii săi, Mór şi Herman Grünwald, a înfiinţat o fabrică metalurgică, iar în 1929 şi-au extins domeniul de activitate prin fabricarea rulourilor din lemn. Pentru acest sortiment de produse, cu începere din 1920, întreprinderea a devenit reprezentanţă a Fabricii de rulouri din lemn din Esslingen45. Chiar şi în timpul declinului economic, proprietarii au reuşit să asigure locuri de muncă pentru un număr de 45-50 de angajaţi.

Drept recunoaştere a activităţii sale deosebite, în 1930, Jenő Grünwald a primit ordinul Meritul Comercial şi Industrial, clasa a II-a.

Fabrica de pantofi şi cizme „Farkas Moskovits şi Asociatul ” - reclamă

Coală de corespondenţă emisă de Fabrica de pălării „Heller & Deutsch”

Coală de corespondenţă emisă de Fabrica de rolouri de fier şi „System Esslingen” de lemn, fabrică de metal şi tinichea „Fraţii Grünwald”

      

Nr. crt.	Perioada 1867-1918	Perioada 1918-1940	Perioada 1940-1944	Perioada 1944-1948	Denumirea actuală
1.	Szent János utca	str. Vlahuţă	Szent János utca	str. Béla Breiner	str. Ady Endre
2.	Zöldfa utca	str. Nicolae Iorga	Hlatky Endre utca	str. Vasile Alecsandri	str. Vasile Alecsandri
3.	Ország út Vég út Aradi út	Calea Aradului	Aradi út Gróf Tisza István út	Calea Aradului str. Ferenc Rákóczi II	Calea Aradului
4.	Arany János utca	str. Millerand	Arany János utca	str. Arany János	str. Arany János
5.	Nagy Malom utca Bogár utca Malom utca	str. Vasile Lucaciu	Malom utca	str. Vasile Lucaciu	str. Avântului
6.	Vécsey Károly utca	str. Mărăşeşti	Vécsey Károly utca	str. Károly Vécsey	str. Bacăului
7.	Felső Kis Német utca Damjanich János utca	str. Simion Bărnuţiu	Damjanich utca	str. Simion Bărnuţiu	str. Simion Bărnuţiu
8.	Bunyitai liget	Parcul Regele Carol Parcul Alba Iulia	Bunyitai liget	Parcul Muncitorilor	Parcul I.C. Brătianu
9.	Gillányi sor	str. Astra	Gillányi út	Calea Dimitrie Cantemir	str. Dimitrie Cantemir
10.	Bánya sor	str. Minelor	Gillányi út	str. Dimitrie Cantemir
11.	Terézia utca	str. Panait Cerna	Terézia utca	str. Panait Cerna	str. Panait Cerna
12.	Nagy Fürdő utca Úri utca	str. Episcop Ciorogariu	str. Adolf Hitler	str. Attila József	str. Episcop Ciorogariu
13.	Kolozsvári út Széna utca	Calea Victoriei – până la Calea ferată str. 20 Aprilie – dincolo de Calea ferată	Mátyás Király út Kolozsvári út	Calea Matei Corvin– până la Calea ferată Calea 1 Mai– dincolo de Calea ferată	Calea Clujului
14.	Erzsébet utca	str. Miron Costin	Kocsán János utca	str. Miron Costin	str. Miron Costin
15.	Posta sikátor Posta utca Szalárdy János utca	str. George Coşbuc	Szalárdy János utca	str. George Coşbuc	str. George Coşbuc
16.	Gyep utca Nap utca Vitéz utca	Calea Decebal	Vitéz utca	Calea Decebal	Calea Decebal
17.	Nagyvásártér	Piaţa Mihai Viteazul	Benito Mussolini tér	Piaţa Mihai Viteazul	Piaţa 1 Decembrie
18.	Sütő utca Vár utca Báthory utca	str. Horia	Báthori István utca	str. Constantin Dobrogeanu Gherea	str. Constantin Dobrogeanu Gherea
19.	Apolló utca Nagy Pereces utca Szaniszló utca	str. I.C. Brătianu	Szaniszló utca	str. I.C. Brătianu	str. Mihai Eminescu
20.	Ritoók Zsigmond utca	str. Delavrancea	Ritoók Zsigmond utca	str. József Hübschenberger	str. George Enescu
21.	Bémer tér	Piaţa Regina Maria	Bémer tér Horty Miklós tér	Piaţa Stalin	Piaţa Regele Ferdinand
22.	Kertész utca	str. Bolintineanu	Ráday Gedeon utca	str. Kertész	str. Grădinarilor
23.	Vár utca Vár tér Sánc utca	str. Griviţei	Sánc utca	str. Griviţei	str. Griviţei
24.	Téglagyár utca	str. Fabriciei de cărămidă	Téglagyár utca	str. Guttenberg	str. Johann Guttenberg
25.	Templom utca Nagy Tükör utca	str. Bisericii str. Episcop E. Beniamin	Templom utca	str. Béla Somogyi	str. Cardinal Iuliu Hossu
26.	Kert utca Mezey Mihály utca	str. General Moşoiu	Mezey Mihály utca	str. Avram Iancu	str. Avram Iancu
27.	Sas utca - înainte de 1904 Kossuth Lajos utca - după 1904	str. Avram Iancu	Kossuth Lajos utca	str. Lajos Kossuth	str. Independenţei
28.	Nilgesz telep	Colonia Nilgesz	Nilgesz telep	-	Cartierul Nicolae Iorga
29.	Őssi telep	-	-	Colonia Ioşia	Cartierul Ioşia
30.	Őssi tér	Piaţa Ioşia	Gróf Majláth Gusztáv utca	str. Ştefan Octavian Iosif	str. Ştefan Octavian Iosif
31.	Köfaragó utca - înainte de 1904 Lukács György utca - după 1904	str. Nicolae Jiga	Lukács György utca	str. Nicolae Jiga	str. Nicolae Jiga
32.	Pecze sor dr. Várady Zsigmond utca Szarvas sor	str. Nicu Filipescu	dr. Várady Zsigmond utca	str. Mihail Kogălniceanu	str. Mihail Kogălniceanu
33.	Nagysándor József utca	str. Iosif Vulcan	Nagysándor József utca	str. József Nagysándor	str. Aurel Lazăr
34.	Olaszi utca Sztaroveszky utca	str. Sztaroveszky Piaţa Iaşilor str. Episcop Radu	Sztaroveszky utca	str. Episcop Ciorogariu	str. General Magheru
35.	Nagy Magyar utca Beöthy Ödön utca	str. Dimitrie Cantemir	Beöthy Ödön utca	str. Petru Groza	Str. Iuliu Maniu
36.	Széles utca	str. General Holban str. Mihail Sorbul	Mikszáth Kálmán utca	str. Karl Marx	str. Menumorut
37.	Apácza utca Szilágyi Dezső utca	str. Prinţul Carol str. Regele Ferdinand	Szilágyi Dezső utca	str. Sindicatelor	str. Moscovei
	Határ utca Nagy híd utca Gyár utca	str. Fabricelor	Gyár utca	str. Tito	str. Eftimie Murgu
	Szöllős telep	-	Szöllős telep	Colonia Seleuş	Cartierul Nufărul
38.	-	-	Oncsa telep		Cartierul Oncea
39.	Kis kút utca Vízvezeték utca	str. Ferenc Berkovits str. dr. Ioan Ciordaş	Berkovits Ferenc utca	str. Ioan Ciordaş junior	str. Olteniei
40.	Közép utca Pável utca	str. Episcopul Pavel	Pável utca	str. Episcop Pavel	str. Episcop Pavel
41.	Hideg utca Hidegser utca Kórház utca	str. Louis Pasteur	Vörösmarty Mihály utca	str. Louis Pasteur	str. Louis Pasteur
42.	Új sor Schlauch tér	Parcul Carmen Sylva	Schlauch Bíbornok tér	Piaţa Sándor Petőfi	Parcul Sándor Petőfi
43.	Nagy Teleki utca - înainte de 1904 Gróf Teleki Pál utca - după 1904	str. Alex(cs)andri	Gróf Teleki Pál utca	str. Visinszki	str. Primăriei
44.	Fő utca	Bulevardul Regele Ferdinand	Rákóczi út Horthy Miklós út	str. Republicii	str. Republicii
45.	Országút Rákóczi út	Bulevardul Regele Ferdinand	Rákóczi út Horthy Miklós út	str. Republicii	str. Republicii
46.	Nagy Szőllősi utca Körös tér Szöllős utca	str. Ştefan Octavian Iosif	Szöllős utca	str. Ervin Szabó	str. Seleuşului
47.	Füzes utca	str. Praga	Apáca utca	str. Louis Barthou	str. Sovata
48.	Rózsa utca	str. Aurel Vlaicu	-	-	str. Sucevei
49.	Vámház utca	str. Aurel Vlaicu	Szeptember 6. utca	str. Evreilor deportaţi martiri	str. Sucevei
50.	Templom tér	Piaţa Veneţia	Szent István tér	Piaţa Imre Szacsvay	Piaţa Tineretului
51.	Szent László tér	Piaţa Unirii	Szent László tér	Piaţa Malinovszki	Piaţa Unirii
52.	Őssi út	Calea Ioşia	-	-	str.Tudor Vladimirescu
53.	Nagy Körös utca Körös utca	Str. Take Ionescu	Gróf Csáky István	str. Tudor Vladimirescu	str.Tudor Vladimirescu
54.	Rimanóczy Kálmán utca	str. Kálmán Rimanóczy	Rimanóczy Kálmán utca	str. Kálmán Rimanóczy	str. Iosif Vulcan