Soluţia finală la problema evreiască  cunoscută şi sub denumirea de Holocaust (sau, în germană, entgultige Lösung der Judenfrage şi în ebraică Ha-Shoah) reprezintă un eufemism atât pentru planul Germaniei naziste de a anihila toţi evreii din Europa, cât şi pentru demersurile lor în această privinţă între 1941 şi 1945.

Profesorul Yehuda Bauer, Director al Centrului Internaţional pentru Studierea Holocaustului de la Yad Vashem, a fost întrebat într-un interviu în 1998:

 Ce a provocat Soluţia finală; a fost aceasta un proces birocratic auto-impus, sau un proces ideologic desfăşurat de cele mai înalte foruri ale regimului nazist?"

Reproducem mai jos fragmente din răspunsul lui Bauer oferit în cadrul acelui interviu.

Bauer: Istoricii de vază care au explicat cele întâmplate au trebuit să ţină cont de numeroase aspecte: felul în care funcţiona birocraţia; felul în care structura societăţii nemţeşti s-a adaptat unor împrejurări care a dus la Holocaust; felul în care anumite iniţiative veneau din partea unor ranguri inferioare. Toate acestea nu explică însă de ce birocraţii au procedat astfel. Nu explică de ce structurile din societatea germană au omorât evreii şi nu, de exemplu, toţi oamenii cu ochi verzi. Consider că motivaţia centrală - iar dovezile recente arată că este destul de corectă – a ţinut de o ideologie radicală, rasistă, biologică, antisemită. Este foarte clar că decizia de ucidere în masă a evreilor a fost luată de forurile înalte, de un grup central de conducători ai mişcării naziste motivaţi ideologic. În etape, aceştia au decis să ucidă evreii din cauza unei ideologii, nu din cauză că fuseseră constrânşi să acţioneze astfel. Această problematică centrală trebuie reţinută ori de câte ori vorbim despre Holocaust...

Adolf Hitler

...Ceea ce ne întrebăm în continuare este dacă, în lipsa unei motivaţii ideologice, ar fi avut loc Holocaustul. Nu cred. Dispunem de dovezi grăitoare, conform cărora am descoperit abia de curând celebra declaraţie a lui Hitler cu privire la distrugerea evreilor. La 12 decembrie 1941, Hitler a luat cuvântul în faţa a aproximativ 50 de conducători de Partid în Cancelaria Reich-ului din Berlin. A mărturisit că acum că Germania a declarat război împotriva Statelor Unite, a sosit vremea ca profeţia sa din ianuarie 1939 despre anihilarea evreilor să se înfăptuiască. Un discurs ţinut de Hitler în faţa conducerii de vârf a Partidului despre chestiunea evreiască, cum a fost denumită, reprezintă o dorinţă de-a lui Hitler, interpretată ca un ordin. Consider că nu există niciun dubiu că a fost dorinţa – care a culminat, odată cu începerea războiului, după diferite planuri de a deporta evreii în alte locuri. Acest lucru a avut loc după începerea invaziei Uniunii Sovietice în iunie 1941, ducând la implementarea Soluţiei finale. 

Aşa cum am explicat în Context istoric, intensificarea urii faţă de poporul evreu a avut loc de-a lungul perioadei în putere a partidului nazist. Această ură a culminat cu decizia din iulie 1941 a lui Hermann Goering (care deţinea a doua funcţie în Reich-ul german) de a-l însărcina pe Reinhard Heydrich cu executarea Soluţiei finale.Heydrich

Reinhard Heydrich a instituit forţe speciale (Einsatzgruppen – unităţi mobile de exterminare) care operau în ariergarda unităţilor militare germane, adunau agenţi secreţi de informaţii şi ucideau orice persoană considerată o ameninţare. Einsatzgruppen nu făceau parte din forţele militare, ci din cele poliţieneşti (SS); acestea au fost cele care au urmat forţele germane în Polonia şi apoi în Rusia sovietică creând ghetouri în care erau ţinuţi evreii, aşteptând să îi înlăture în altă parte.

În septembrie 1941 a fost introdusă o reglementare care obliga toţi evreii cu vârste de peste şase ani să poarte o insignă galbenă vizibilă pe partea stângă a pieptului. Acest stigmat public a sporit probabilităţile ca evreii să devină victime ale atacului.

În ianuarie 1942, Heydrich a adunat oficialii de bază din diferite ministere germane în cadrul unei conferinţe de la Wannsee, aproape de Berlin, pentru a-i informa despre planurile autorizate de Hitler de anihilare a evreilor din Europa, implementând astfel demararea Soluţiei finale. La 25 ianuarie 1942 a fost emisă a scrisoare de instruire, adresată diverselor unităţi aflate sub controlul lui Heydrich, explicând că era în proces de punere în aplicare a soluţiei totale la chestiunea evreiască în Europa.

Heidrich letter

Până în acel moment, un milion de evrei muriseră deja ca urmare a diverselor iniţiative. Noile planuri presupuneau înfiinţarea lagărelor de exterminare al căror scop principal era de a-i separa pe cei slabi de cei puternici, de a-i ucide pe cei slabi şi de a-i folosi pe cei puternici ca resurse de muncă forţată în efortul de război al Germaniei.

Heydrich a fost asasinat în iunie 1942 la Praga de luptători din rezistenţa cehă, însă planurile sale au continuat să fie puse în aplicare în ciuda morţii sale.

Lidice children

Când Heinrich Himmler a fost informat că unul din asasinii cehi provenea din satul Lidice, aproape de Praga, a ordonat ca satul să fie distrus în întregime. Sub formă de represalii, toţi bărbaţii din sat au fost ridicaţi şi împuşcaţi, iar majoritatea femeilor şi copiilor au fost ucişi prin diverse metode. La final, 192 de bărbaţi, 60 de femei şi 88 de copii din Lidice au murit. Spre deosebire de numeroase atrocităţi, care au fost ţinute în secret, aceasta a fost declamată la scară largă de regimul nazist pentru a acţiona ca factor de intimidare. Pe locul de odinioară al masacrului există acum un monument ridicat în memoria tuturor copiilor care au pierit.

Heinrich Himmler

Heinrich Himmler a fost una dintre cele mai importante figuri din regimul nazist care, încă de la început, şi-a luat un angajament în faţa purităţii rasei germane. A fost făcut responsabil de securitatea naţională şi Şef al temutului SS. Toate forţele poliţieneşti din Germania îi erau subordonate. Izbucnirea războiului i-a permis lui Himmler să urmărească un alt scop rasial, şi anume să elimine toţi evreii şi alte persoane considerate sub-umane. După invadarea Poloniei, lui Himmler i-au fost încredinţate teritoriile anexate şi, în decurs de un an, mai mult de un milion de polonezi şi 300.000 de evrei fuseseră siliţi să părăsească locul, înlocuiţi fiind de germani. Himmler controla lagărele de concentrare înfiinţate în anii 1930, precum şi lagărele de exterminare care urmau să devină modalitatea de realizare a Soluţiei finale.

 

Himmler a declarat explicit obiectivele Soluţiei finale într-un discurs pe care l-a ţinut la 6 octombrie 1943, în Posen, în cadrul unei conferinţe a oficialilor Partidului Nazist:

Mă refer acum la evacuarea evreilor, la nimicirea poporului evreu. Ţine de chestiunile rostite cu uşurinţă: Orice tovarăş de partid vă va spune Poporul evreu este nimicit, doar stă scris foarte clar în programul nostru, facem lichidarea evreilor, nimicirea, are scofală, o nimic toată! [...] Şi nimeni nu a văzut, nu a trăit aceasta. Cei mai mulţi dintre voi ştiu ce înseamnă când laolaltă 100 sau 500 sau 1000 de cadavre... Şi să înduri aşa ceva şi să rămâi cu o purtare ireproşabilă (cu excepţia unor slăbiciuni omeneşti) este ceea ce ne-a călit. Aceasta este o filă de glorie niciodată pomenită şi niciodată de menţionat. [...] Avem dreptul moral, am avut obligaţia faţă de poporul nostru, să omorâm acest popor care voia să ne omoare.

Şi, în alt discurs din 1944:

A fost cea mai îngrozitoare sarcină şi cel mai îngrozitor ordin pe care l-aş fi putut da unei organizaţii: ordinul de a rezolva chestiunea evreiască. Vouă pot să vă spun sincer, în câteva propoziţii. Este bine că am dispus de severitate în domeniul nostru de nimicire a evreilor.

Una din principalele modalităţi de a atinge scopurile lui Himmler a fost înfiinţarea lagărelor de exterminare.

Lagăre de exterminare

Pentru prima dată în istorie, procesul eliminării unui segment al societăţii umane a fost transformat într-un proces industrial cu lagăre de exterminare drept fabrici create pentru a îndeplini cumplita misiune.

Lagărele de concentrare existaseră încă de la venirea la putere a regimului nazist, sute de mii de oameni muriseră acolo, însă odată cu înfiinţarea lagărelor de exterminare, uciderea în masă a devenit scopul principal.

Lagărele de exterminare erau construite în principal în teritoriile ocupate de germani la est de Germania.

Concentration and extermination camps

Aşa cum vom afla ulterior în analizele noastre, lagărul de exterminare de la Auschwitz şi lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen au fost locurile în care mii de locuitori ai Oradei au pierit. 

Auschwitz-Birkenau

Se estimează că peste 1,1 milion de bărbaţi, femei şi copii au fost ucişi la Auschwitz.

Uciderea unui număr atât de mare de oameni într-un interval de timp relativ scurt şi realizarea acestui lucru departe de ochii lumii a presupus un proces complex, datorat în principal planificării meticuloase a lui Heinrich Himmler şi organizaţiei sale SS.

În primul rând, a presupus o provocare majoră în materie de transport, fiind utilizate reţelele de căi ferate.

Rutele feroviare erau numeroase…

Rail map to Auschwitz

Vagoanele închise etanş erau alese ca modalitate de transport feroviar, iar oamenii erau mânaţi, ca vitele, din diverse puncte de plecare în Europa. Mulţi oameni au murit pe drum, deoarece în aceste vagoane încuiate nu exista hrană şi apă, iar transportul putea să aibă loc în căldura toridă a verii sau în gerul extrem al iernii. O simplă găleată înlocuia orice altă dotare sanitară.

Între mai şi iulie 1944, 440.000 de evrei au fost deportaţi din Ungaria (inclusiv Transilvania ocupată) la Auschwitz de jandarmi unguri şi poliţişti din securitatea nazistă.

Trains

La sosirea trenurilor pe rampa de la Auschwitz, deportaţii erau împărţiţi între cei apţi cărora li se permitea să trăiască şi care erau trimişi la muncă forţată şi cei foarte tineri, foarte vârstnici şi cei cu dizabilităţi care erau duşi spre camerele de gazare.

Selection at the ramp

Este dificil de înţeles cum pot oamenii să devină atât de manipulaţi de ură încât să-şi piardă orice sentiment de umanitate şi să participe la astfel de atrocităţi. Mai jos se află două fotografii care ilustrează acest aspect. În prima, un grup de gardieni SS şi administratori de la Auschwitz pozează, iar în a doua copiii sunt forţaţi să pozeze pentru a sta drept mărturie rezultatelor experimentelor medicale la care fuseseră supuşi înainte de a fi trimişi la moarte.

Guards from the SS at Auschwitz

Child victims

Suntem recunoscători Muzeului Memorial de la Auschwitz-Birkenau că ne-a permis să accesăm aceste fotografii.

BBC deţine o hartă interactivă exhaustivă a lagărului de la Auschwitz care ilustrează istoria completă a amplasamentului care urma să devină locul celei mai ample ucideri în masă din istoria umanităţii. Locul în care mii de locuitori ai Oradei au pierit.

Există o opţiune de căutare a numelor prizonierilor de la Auschwitz pe site-ul Muzeului Memorial. Nu există decât o listă parţială.

Lagărul a fost eliberat de trupele sovietice la 27 ianuarie 1945.

  

Bergen-Belsen

Un număr considerabil de prizonieri de la Auschwitz a fost transferat la sfârşitul anului 1944 şi începutul anului 1945 la Bergen-Belsen, un lagăr de concentrare din Germania. Aceasta, atât pentru a furniza resurse de muncă forţată în fabricile din nordul Germaniei, cât şi pentru a ţine departe prizonierii utili de trupele sovietice care avansau.

Lagărul a fost eliberat în aprilie 1945 de trupele britanice şi canadiene care au găsit mai multe cadavre care zăceau neîngropate decât oameni vii. În jur de 40.000 de oameni au supravieţuit, incluzând câţiva care au fost transferaţi de la Auschwitz.

Crainicul englez Richard Dimbleby a descris cele văzute la câteva zile după eliberarea lagărului.

Acesta este lagărul în care Anne Frank a murit de tifos.

Nu toţi au murit, iar femeile din Oradea care au fost eliberate din Bergen-Belsen şi alte lagăre de trupele britanice au pozat cu acele trupe, după o perioadă de recuperare.

Liberated by British troops

Printre femeile ilustrate mai sus se află 8 membre ale familiilor Hitter şi Adler. În primul rând, central, se află Erika Hitter. În primul rând, a treia din stânga, este Lilli Hitter, iar a cincea din stânga este Marta Adler; în al doilea rând, a doua din stânga, este Piliu Hitter; a treia din dreapta este Anna Adler; în al treilea rând, a doua din stânga este Zsuzsi Hitter; a treia din stânga este Erzsi Hitter; în al patrulea rând din centru, într-o bluză albă, este Sari Hitter. Dacă cunoașteți informaţii referitoare la identitatea celorlalte persoane vă rugăm să ne înştiinţaţi.

 

Fotografiile sunt reproduse cu permisiunea amabilă a Institutului Yad Vashem.