„Refugiații sunt persoane obișnuite cărora li s-a întâmplat ceva neobișnuit”
(Dr. Edie Friedman, fondator al Consiliului Evreiesc pentru Egalitate Rasială).
Diferența dintre cei care fug de persecuție și cei care fug de sărăcie extremă este adesea neclară.
Politicienii de pretutindeni se concentrează adesea asupra condamnării migrației economice, argumentând că migratorii iau în mod incorect resurse de la populația „locală”. Aceasta este o afirmație foarte controversată. Dar, prin ignoranță, condamnarea generală a migrației economice se răsfrânge și asupra celor care caută azil din cauză că au fost supuși la tortură, experiențe care le-au pus viața în pericol și altele mai grave.
Refugiații au fost secole la rând subiectul prejudecăților și al discriminărilor active.
Națiunile Unite
La finalul celui de-al Doilea Război Mondial s-a estimat că erau aproape 2 milioane de refugiați din cauza conflictului. Națiunile Unite au dorit ca statele să se angajeze pentru a asigura refugiaților tratament egal cu cel al propriilor cetățeni. Această inițiativă a condus la crearea în 1951 a Convenției Națiunilor Unite cu privire la Refugiați.
Convenția asigură drepturi de bază pentru cei care caută să scape de persecuție și pericol. Chiar și în unele state care se consideră emancipate, în ceea ce privește chestiunea refugiaților pot fi găsite încălcări semnificative ale Convenției.
Multe țări au legislații suplimentare care, de obicei, măresc gradul de dificultate cu privire la drepturile de solicitare a azilului.
Convenția a fost lărgită în 1967 prin adăugarea unui Protocol cu privire la statutul refugiaților care i-a modificat sfera de referinţă, incluzând oameni de pretutindeni. Convenția și Protocolul au peste 130 de semnatari naționali.
Ulterior, Organizația Unităţii Africane a creat o nouă Convenție care acoperă problemele specifice ale refugiaților din Africa.
Europa
În Europa, Carta Fundamentală a Drepturilor stabilește protejarea, găzduirea și îngrijirea socială a celor care urmează procedura de solicitare a azilului. O dată ce statutul de refugiat este garantat, același ajutor de bază acordat rezidenților legali ar trebui să devină un drept.
În realitate, problema majoră o reprezintă abilitatea celui care caută azil de a trece o graniță a UE și de a cere azil. Acestea au condus la trafic de ființe umane și la un mare număr de „imigranți ilegali”. Guvernele stigmatizează astfel de persoane și cer cetățenilor să îi informeze cu privire la aceste persoane pentru a-i putea deporta. Aceasta presupune ca cetățenii de rând să fie capabili să distingă un migrant legal de unul ilegal.
O astfel de abordare poate conduce la viitoare acte de discriminare.
Sistemul European Comun de Azil (SECA) reprezintă o altă inițiativă a UE care urmărește să armonizeze regulile legate de cei care caută azil în cadrul UE. UE a luat la cunoştinţă prin SECA că, în situația în care nu există granițe interne, statele ar trebui să împărtășească aceleași valori fundamentale în ceea ce îi privește pe cei care caută azil.
UE a luat o serie de inițiative cu privire la azil, principalele fiind:
- Directiva privind Condiţiile de Primire
- Directiva privind Procedurile de Azil
- Regulamentul Dublin care determină Statul responsabil pentru examinarea aplicației de azil
Statele au fost de acord că ar trebui făcute mai multe în această privință. Având în vedere că orice sistem comun trebuie protejat împotriva abuzului era, de asemenea, vital să fie impuse standarde înalte de protejare a refugiaților. Astfel că, Statele UE au înfiinţat SECA
În timp de criză financiară cu rată mare a șomajului va fi interesant de observat prioritatea pe care Statele Membre ale UE o vor acorda acestei chestiuni, precum și măsura în care interesele naționale vor înlocui considerentele umanitare.